spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialButelii buclucaşe

    Butelii buclucaşe

    Gorjenii au fost verificaţi la …gaz. Este vorba, de fapt, despre distribuitorii de butelii cu GPL, majoritatea dintre ei nescăpând fără o amendă sau cel puţin un avertisment din partea angajaţilor Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj.

    Modul de comercializare al buteliilor cu GPL a fost în atenţia comisarilor de la Protecţia Cosnumatorilor Gorj, încă de la începutul anului. Potrivit directorului instituţiei, Mihaela Răducan, această tematică de control a mai fost realizată şi anul trecut, fiind reluată şi acum datorită problemelor întâlnite. „Au fost verificaţi 16 operatori economici din care 13 au fost găsiţi cu abateri. Aşa se face că am aplicat 10 amenzi în valoare totală de 30 de mii lei şi, de asemenea, am dat şi trei avertismente”, a declarat Răducan. Problemele găsite de această dată nu au fost grave, majoritatea referindu-se la modul în care erau comercializate aceste butelii, felul în care erau păstrate sau etichetate. Comisarii au mai luat la ochi şi distribuitorii care dădeau spre vânzare butelii unor persoane fizice, care le depozitau în propria curte, fără a avea acest drept. Au fost controlaţi operatori economici din tot judeţul.

    Alimentare de la staţiile GPL

    O altă problemă constatată de către comisari a fost cea a buteliilor încărcate la staţiile GPL. „Operatorii economici care livrează GPL la staţii nu au voie să încarce butelii. Este un aviz atât pentru aceştia cât şi pentru consumatori”, a mai spus Răducanu. Consumatorii sunt cei care ar avea de pierdut din această „afacere” şi asta pentru că nimeni nu le va garanta modul în care butelia respectivă va fi alimentată cu GPL. În plus, buteliile sunt inscripţionate cu numele operatorilor care distribuie aşa ceva şi numai la firma respectivă trebuie reîncărcată, potrivit comisarilor de la Protecţia Consumatorilor Gorj. în urma acestor controale au fost oprite de la vânzare nu mai puţin de 44 de butelii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: