spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialCadouri de Crăciun pentru familiile nevoiaşe

    Cadouri de Crăciun pentru familiile nevoiaşe

    În perioada sărbătorilor de iarnă, Organizaţia de Tineret a Partidului Social Democrat Târgu-Jiu a încercat să aducă un zâmbet copiilor care fac parte din familii cu dificultăți financiare. Trimișii lui Moș Crăciun au ajuns, ieri, în casele a 13 familii din Târgu-Jiu, Curtișoara și Scoarța.

    psd-cadouri-2

    psd-cadouri-4psd-cadouri-3psd-cadouri

     
     
     
     
     
     
     
     

    Animaţi de un sentiment de solidaritate şi de dorinţa de a fi aproape de cei care au o situaţie materială precară, cei aproape 20 de tineri social democraţi, au încercat să aducă în fiecare casă spiritul sărbătorilor de iarnă. „Mă bucur că prin această acţiune am adus un zâmbet copiilor şi familiilor care își doreau ca de sărbători Moş Crăciun să ajungă şi pe la ei. Această acţiune s-a desfăşurat în trei locaţii şi anume: Târgu-Jiu, Curtişoara și Scoarţa. Cadourile au fost date cu mult drag iar fiecare tânăr din organizaţie a contribuit cu ce a putut. Viaţa este făcută din lucruri mărunte şi dacă vom dărui cât mai des posibil, vom primi linişte sufletească că la rândul nostru am putut face pe alţii fericiţi, chiar şi de sărbători”, a declarat Constantin Ștefan, preşedintele TSD Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: