spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăSocialCămin cultural de 250.000 de euro la Cîlnic

    Cămin cultural de 250.000 de euro la Cîlnic

    Primarul comunei Cîlnic, Dumitru Vulpe, a declarat că așteaptă vești bune de la AFIR Craiova, acolo unde a depus proiectul de Modernizare și dotare a Căminului cultural din comună-cu o valoare de 250.000 de euro.

    Căminul cultural din comuna Cîlnic va fi modernizat și dotat cu ajutorul fondurilor europene, spune primarul Dumitru Vulpe. Potrivit proiectului, Căminul cultural va fi modernizat, se va schimba șarpanta, va fi extins grupul sanitar, se va face reabilitarea clădirii. De asemenea, vor fi achiziționate costume populare, acordeon, fluiere, camere video, aparatură electronică, dulapuri, alte instrumente muzicale. Valoarea proiectului este de 250.000 de euro. „Am încheiat un protocol cu cei de la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu și am început deja cursurile de olărit, cele de dans și muzică. Avem copii talentați, care își doresc să învețe meșteșugurile vechi, pe cale de dispariție, cum este olăritul la noi în comună. Am avut aici satul Găleșoaia cu olarii săi, așa că l-am adus pe meșterul Coneru să le predea olăritul copiilor. Micuții au fost foarte încântați. Chiar înainte de a a depune proiectul pentru modernizarea și dotarea Căminului cultural, voiam să încheiem acest protocol cu SPA. Acum așteptăm vești de la AFIR Craiova, au venit de au făcut inspecția în teren și nu au avut nicio obiecție. Cu siguranță, veștile vor fi bune și din primăvară ne vom apuca de treabă, vor începe lucrările”, a spus Dumitru Vulpe, primarul comunei Cîlnic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: