spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialCampanie umanitară pentru copiii nevoiaşi din Gorj

    Campanie umanitară pentru copiii nevoiaşi din Gorj

    Asociaţia Vasiliada din cadrul Mitropoliei Olteniei a demarat în această perioadă campania umanitară „Să le dăruim Crăciunul!”, prin care doreşte să sensibilizeze comunitatea locală cu privire la situaţia materială precară în care se află sute de copii nevoiaşi din judeţele Gorj şi Dolj. În cadrul acestei campanii, Asociaţia Vasiliada a colectat sute de scrisori adresate lui Moş Crăciun, scrise de către copiii proveniţi din medii sociale defavorizate. Moş Crăciun va veni la aceşti copii cu ajutorul oamenilor cu suflet, care vor primi scrisorile şi care le vor pregăti micuţilor câte un cadou. Din cauza sărăciei în care trăiesc, aceşti copii nu pot simţi bucuria sfintelor sărbători de iarnă şi a darurilor oferite de Moş Crăciun. Pentru mulţi, Moş Crăciun este doar un personaj de poveste, despre care ştiu că nu poate să ajungă anul acesta la ei, pentru că nu a venit nici în anii trecuţi. „În anul 2012, Asociaţia Vasiliada a oferit sprijin unui număr de peste 350 de copii din judeţele Gorj şi Dolj, prin intermediul proiectelor şi centrelor de zi, pe care le-a implementat cu scopul de a preveni abandonul şcolar şi de a contribui la crearea unui mediu social adecvat pentru dezvoltarea psiho-socială a copiilor. „Prin această campanie ne propunem, pe de o parte, să oferim copiilor nevoiaşi prilejul de a se bucura de tradiţionalele daruri de Crăciun, iar pe de alta parte, ne dorim ca mesajul campaniei să contribuie la dezvoltarea sentimentului de responsabilitate socială a persoanelor care pot să îi ajute pe semenii lor aflaţi în dificultate”, a declarat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada. Campania „Să le dăruim Crăciunul!” se adresează persoanelor fizice, care pot solicita Asociaţiei Vasiliada una dintre sutele de scrisori scrise pentru Moş Crăciun de copiii aflaţi în dificultate, pentru a oferi unuia dintre ei bucuria unui dar, în ajunul sfintei sărbători a Naşterii Domnului, dar şi persoanelor juridice (firme / companii), care pot să sponsorizeze acţiunea Asociaţiei Vasiliada, beneficiind astfel de facilităţile Codului Fiscal, prin care îşi pot deduce valoarea sponsorizării din impozitul pe profit datorat statului. Prin intermediul acestei prevederi, firmele pot să sprijine această campanie, fără nicio cheltuială suplimentară.Detalii suplimentare despre campania „Să le dăruim Crăciunul!” pot fi oferite la sediul Asociaţiei Vasiliada, str. Fraţii Buzeşti, nr. 20, e-mail: fundraising@asociatiavasiliada.ro, web: www. AsociatiaVasiliada.ro, telefoane: 0251 521 040, 0749 402 150.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: