spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialCampusul școlar și biserica, prioritare

    Campusul școlar și biserica, prioritare

    Este vară, pentru multă lume o perioadă numai bună pentru odihnă și relaxare, iar pe buzele tuturor stă cuvântul’vacanță’.Chiar dacă lumea este plecată în concedii,la Turceni se lucrează de zor la campusul scolar . Primarul orașului, Dumitru Gâlceavă, este multumit de stadiul de execuție al lucrărilor , inceperea noului an scolar însemnând conditii mai bune de studiu si un cămin de elevi modernizat .

    ”Suntem în grafic, chiar am avut o analiză săptămâna aceasta la ADR, la Sud-Est Oltenia.Lucrările sunt în toi, stăm bine potrivit graficului de execuție, dat fiind că în prezent se lucrează la finisările interioare și la acoperiș”, a declarat Dumitru Gîlceavă, primarul orașului Turceni. Pe lânga clădirea care este reabilitată de la 0, se lucrează şi la reabilitarea căminului de elevi. Primarul spune că acesta va fi dotat cu mobilierul necesar abia în luna octombrie –noiembrie , asta ca urmare a contestațiilor depuse . Tot în orașul Turceni se lucrează si la reabilitarea bisericii din centrul localității,banii fiind alocați deja.”Am convocat proiectantul și inginerul care se ocupă cu structura de rezistență și le-am cerut o soluție, pe care o vor prezenta în câteva zile.

    Amenajarea ștrandului Murgești, o altă atracție de vacanță

    În ceea ce priveste investiția de la ștrandul din Murgesti, acesta a fost dat în concesiune, fapt ce a făcut ca ambianța și aspectul să fie unul extrem de plăcut. Fostul primar al orașului este încântat de proiect și spune că ”oamenii aveau nevoie de așa ceva, în zonă nu este vreunul pus la punct, Ne-am propus de acum șase ani să facem un complex de agrement unde să aduecm lume din tot județul ”, a declarat Ion Iordache , fosttul primar Turceni. Cu exceptia ștrandurilor din Târgu -Jiu si Rovinari , cel de la Turceni este singurul construit în această zonă a județului .

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: