spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialCard în valoare de 500 de lei pentru școlarii și preșcolarii din...

    Card în valoare de 500 de lei pentru școlarii și preșcolarii din Gorj

    „Tichete sociale” de 500 de lei pentru elevii dezavantajați. Uniunea Europeană sprijină copiii din Gorj prin alocarea sumelor necesare asigurării rechizitelor școlare. Cererile în acest sens se primesc la unitățile administrativ teritoriale din județ.

    Potrivit oficialilor tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se pot folosi de către elevi pentru  a achiziționa materiale școlare și vestimentație necesare frecventării școlii. “Ministerul Fondurilor Europene a demarat un nou program de ajutorarea a elevilor care provin din familiile defavorizate. Este tot un program finanțat prin POAD- fonduri europene. Astfel, elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial ale căror familii vor face dovada că au venituri mici, pot beneficia de acest sprijin, fiind vorba de tichete sociale în mod electronic. Va fi un card în valoare de 500 de lei pentru fiecare elev pe an. Din acești bani părinții pot să achiziționeze materiale necesare. Mai exact, este vorba despre rechizite, dar și îmbrăcăminte necesară frecventării școlii. În momentul acesta centralizăm datele din județ, data de 15 septembrie fiind dată limită,  urmând ca noi, Instituția Prefectului Gorj, să trimitem datele până la data de 1 octombrie la Minister pentru ca banii să fie primiți de elevi”, a declarat Corina Belteu.

    Condiții

    Ca să beneficieze de cei 500 de lei, părinții trebuie să îndeplinească anumite condiții, una esențială fiind aceea ca venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial) respectiv 284 lei (preșcolari).

    Cei 500 de lei de pe tichetul social trebuie cheltuiți în maxim un an de la data emiterii, însă numai pe baza actului de identitate al titularului. Tichetele pot fi utilizate doar în anumite magazine.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: