spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialCAS Gorj eliberează certificate europene

    CAS Gorj eliberează certificate europene

    Gorjenii care vor să plece în concediu peste hotare nu mai primesc cardurile europene de asigurări de sănătate, ci vor primi în schimb un certificat provizoriu ce îl va înlocui pe acesta. Potrivit preşedintelui Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Bondoc, certificatul respectiv joacă acelaşi rol ca şi cel al cardului european: „Datorită faptului că a expirat contractul cu furnizorul şi distribuitorul cardului european de asigurări de sănătate Gorj, nu vom mai putea elibera cardurile pentru cei care vor să plece în concediu peste hotare. În schimb vom acorda aceste certificate cu aceiaşi valabilitate”, a declarat Daniel Bondoc, şeful CAS Gorj. Asiguraţii vor putea intra în posesia acestui certificat în termen de cel mult 24 de ore de la solicitare şi este valabil la fel ca şi cardul european. Casa de Asigurări de Sănătate Gorj a eliberat de la începutul acestui an şi până în prezent peste 1.600 de carduri europene de sănătate, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost eliberate peste 1.700 de astfel de carduri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: