spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialCelor mici li se pregătește ceva de ...poveste!

    Celor mici li se pregătește ceva de …poveste!

    Noi adaptări după Creangă, sub bagheta artiștilor păpușari

    Finalul de săptămână vine cu suprize pentru cei mici! Poveștile și personajele îndrăgite prind viață, iar de acest lucru au grijă artiștii păpușari de la Şcoala Populară de Artă. Astfel, joi, 30 aprilie, sunt invitați la o nouă premieră, un spectacol de zile mari, de la orele 12:30, care va spune „Prostia omenească” și „Povestea omului leneș”.

    Nu au timp să se plictisească, garantat! Este vorba despre cei mici, dar de ce nu și despre cei mari, care au prilejul să exploreze din nou lumea poveștilor lui Creangă și să se lase purtați printre replicile haioase ala personajelor, pline de morală. De acest lucru se va asigura Trupa de teatru de păpuși „Pinocchio” care are o invitație specială pentru toți prichindeii din Târgu-Jiu și nu numai. Artiștii păpușari pregătesc joi, 30 aprilie, o nouă premieră ce va avea loc la Muzeul Județean, de la ora 12:30. „Trupa de păpușari profesioniști Pinocchio ai Școlii Populare de Artă are o nouă o premieră joi, 30 aprilie, și invităm pe această cale la Muzeul Județean Gorj pe toți copiii din Târgu-Jiu, dar și din județ, începând de la orele 12:30. „Povestea omului leneș” și „Prostia românească” sunt adaptări după Ion Creangă și vor delecta pe cei mici, întrun spectacol semnat de Mihai Gheorghe, al cărui sunet este în grija lui Mihai Popescu, iar aranjamentul muzical aparține lui Constantin Argint”, a declarat Iani Gârbaciu, purtător de cuvânt Școala Populară de Artă. Din distribuție, printre actorii păpușari se numără Dan Stelian Bura, Mihai Gheorghe, George Lazăr, Bogdan Milea, Alina Mornea și Daniela Rednic.

    Zilele de joi și vineri sunt dedicate educației prin artă pentru că la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” iubitorii muzicii simfonice au ocazia să audieze un concert marca Lira Gorjului, iar cei mici și mari vor primi fiecare surpize din lumea lor, copiii vor râde de omul leneș, transpus de îndrăgiții păpușari, iar cei mari se vor deconecta de la grijile cotidiene, vineri, de ziua lor liberă, pentru că e mare sărbătoare în pădurea Drăgoieni, unde în scenă vor intra artiștii populari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: