spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialCentrele de permanenţă, inutile în mediul urban

    Centrele de permanenţă, inutile în mediul urban

    Târgujienii nu apelează la centrele de permanenţă! Cei mai mulţi dintre gorjeni consideră, atunci când au o problemă medicală, că starea lor de sănătate este una destul gravă, şi astfel aleg să meargă la Unităţile de Primiri Urgenţe. Reprezentaţii Casei Judeţene de Asigurări Gorj consideră că aceste centre de permanenţă din mediul urban nu-şi găsesc întrebuinţarea.

    Reprezentanţii CJAS Gorj susţin că centrele de permanenţă au fost făcute cu scopul de a degreva activitatea din spitale, însă, cel puţin la nivelul municipiului Târgu-Jiu, s-au dovedit a fi ineficiente, din pricina faptului că cei mai mulţi dintre pacienţii din mediul urban apelează la Unităţile de Primiri Urgenţe, considerând că starea lor de sănătate este una gravă. Doar în primele luni ale anului, a fost alocată pentru aceste centre o sumă de peste 2 miliarde lei vechi. „Ca şi medie în aceste trei luni avem undeva la 230 000 lei adică 2 miliarde 300 milioane lei. Aceste centre au fost făcute cu scopul de a degreva activitatea din spitale, dar din raportările pe care noi le avem de la spitale şi din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la UPU Gorj, unde este cea mai mare adresabilitate, nu am observat cel puţin în Municipiul Târgu-Jiu, nu s-au observat scăderi la Camera de Gardă, ceea ce nu ştiu dacă până la urmă şi-au atins scopul. Vorbim de zona urbană, pentru că este mult mai uşor pentru cineva să se ducă la Camera de Urgenţă, decât să meargă la un centru de permanenţă”, a declarat preşedintele CJAS Gorj, Daniel Bondoc. Acesta consideră că totuşi centrele de permanenţă sunt eficiente în mediul rural spunând că „pentru zonele rurale cred că este un loc foarte bun, mai ales că se asigură permanenţă medicală în zilele de sâmbătă şi duminică”.

    La polul opus, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj susţin faptul că centrele de permanenţă sunt utile pentru toţi cetăţenii, cele mai aglomerate fiind cele din zona rurală, acolo unde pacienţii preferă să se adreseze medicilor de familie. Cele mai multe solicitări în anul 2013 au fost la centrul de permanenţă din Peştişani. „Am ajuns şi la 2000 de bolnavi care s-au adresat pe anul trecut la centrul de permanenţă din Peştişani. Avem oricum peste 1300-1400 la fiecare centru de permanenţă, 2500 la centrul Teomsnic din Târgu-Jiu, 2100 la centrul din Bâlteni, fiecare depăşeşte 1500 de consultaţii pe anul trecut”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

    16 centre de permanenţă în Gorj

    „În momentul de faţă avem 16 centre de permanenţă la nivelul judeţului Gorj, avem în municipiul Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni, în aceste zone urbane dar avem foarte multe în mediul rural şi asta pentru că s-a încercat prin aceste centre de permanenţă să creeze un nucleu în care populaţia care există în zonă să se adreseze medicului de familie, în timpul şi momentul oportun pentru că un medic de familie nu poate să asigure permanenţă în cabinetul medical individual.”, a mai declarat Elena Piţian. Medicii consideră că lipsa de informare îi ţine pe pacienţi departe de centrele de permanenţă, şi astfel cei mai mulţi apelează direct la Secţiile de Urgenţă din spitale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: