spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCentrul Târgu-Jiului, devenit pentru câteva ore loc de pomenire a eroilor neamului...

    Centrul Târgu-Jiului, devenit pentru câteva ore loc de pomenire a eroilor neamului românesc

    De Înălţarea Domnului, pe 24 mai 2012, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români. Este Ziua Eroilor, zi în care în fiecare localitate din ţară sunt aduse omagii eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, care au luptat pentru integritatea poporului român. Ziua a fost marcată şi la Târgu-Jiu, acolo unde autorităţile locale şi nu numai au depus coroane de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din Piaţa Prefecturii, dar şi la placa memorială din centrul oraşului, ridicată în cinstea eroilor neamului românesc.

    Zi cu dublă semnificaţie pentru gorjeni. De Înălţarea Domnului, pe 24 mai cetăţenii municipiului Târgu-Jiu s-au reunit cu zecile în Piaţa Prefecturii, pentru a aduce un omagiu eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă. A fost Ziua Eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Slujbe de pomenire au fost oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Programul manifestărilor din Piaţa Prefecturii a devenit tradiţie iar rând pe rând autorităţile locale au luat cuvântul, transmiţând în unanimitate faptul că eroii neamului ar trebui să fie omagiaţi mai des şi că această zi este una cât se poate de specială, plină de semnificaţii. Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu a declarat faptul că eroi sunt cei care, chiar şi în momente vitrege şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte. „Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi (24 mai) Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la înviere, zi în care în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară sunt pomeniţi eroii români. Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor. Eroii şi-au dat viaţa pentru semeni, pentru ţară şi pentru credinţă”, a spus Florin Cârciumaru.

    Călinoiu: „Avem lângă noi oameni de legendă”

    Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a fost în asentiment cu edilul municipiului, declarând faptul că trebuie să păstrăm vie flacăra istoriei. „Dragi gorjeni, astăzi, pe lângă marea sărbătoare creştin-ortodoxă comemorăm Ziua Eroilor. Manifestările consacrate acestei importante sărbători naţionale cu încărcătură istorică, nu fac decât să reamintească faptul că, aşa cum spuneau marii istorici ai României, neamul este etern prin cultul eroilor. Citim din cărţi despre faptele de eroism din războaiele de independenţă prin care a trecut ţara noastră, dar încă mai avem o parte vie a istoriei. Avem lângă noi oameni de legendă, care ne povestesc prin viu grai clipele din tranşee de pe timpul războaielor, dar şi eroi din revoluţia din 1989 şi urmaşi ai acestora care au scris istorie”, a spus Călinoiu, ieri în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor. Liviu Andrei, prefectul Gorjului a vorbit despre faptele de eroism ale oamenilor căzuţi pe câmpurile de luptă. „Naţiunea română, plămădită prin truda şi jertfa celor mai demni fii ai săi a asociat de-a lungul veacurilor, ca prinos de recunoştinţă faţă de aceştia Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului. An de an gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care prin vitregia lor şi jertfa lor au făurit România Mare”, a spus Liviu Andrei. Programul a continuat cu momentul depunerii de coroane, la care au luat parte toate instituţiile din judeţ, dar şi partidele politice, care au ţinut să participe la eveniment. Finalul evenimentului de ieri i-a aparţinut Gărzii de Onoare, care în pas de defilare, a mărşăluit pe aleile ce înconjurau Palatul Administrativ. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: