spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCinste lor, cinste veteranilor de război!

    Cinste lor, cinste veteranilor de război!

    Ziua Veteranilor de Război a fost ieri marcată și la Târgu-Jiu, unde autoritățile locale au pregătit un ceremonialul militar şi religios la Cimitirul Eroilor. Manifestarea organizată de Garnizoana Târgu-Jiu şi Garnizoana Târgu-Cărbuneşti a reunit pe lângă autoritățile locale și județene și reprezentanți ai instituţiilor de cultură şi cele de apărare şi siguranţă naţională. Acțiunea s-a dorit un mesaj de apreciere pentru jertfa eroilor, căzuți la datorie.

    Ziua veteranilor a avut parte de ceremoniale religioase și militare, prilej cu care reprezentanți ai Garnizoanei Târgu-Jiu, dar și autorităţi locale și județene și-au exprimat nevoia de ne cinsti eroii neamului și de a le evoca faptele de vitejie. „Datoria noastră este aceea de a cinsti memoria gorjenilor, care cu prețul vieții, al sănătății sau al anilor petrecuți pe front au obținut și au păstrat pentru noi independența națională și demnitatea de român. Această datorie ne-a fost lăsată încă din anul 1902 când, pe 29 aprilie, Maiestatea sa, Regele Carol I a instituit calitatea de veteran de război. A fost un gest de recunoștință care răzbate peste timp, completat acum de o decizie a Guvernului României care a declarat anul 2015 Anul Veteranilor de Război pentru a marca trecerea celor 70 de ani de la încetarea celui De-al Doilea Război Mondial”, a declarat Ion Călinoiu, președinte Consiliul Județean Gorj. Un mesaj înălțător a avut și viceprimarul Aurel Popescu. „29 aprilie este ziua în care-i cinstim pe adevărații eroi ai neamului românesc, cei care prin curajul, patriotismul și sacrificiul lor au slujit idealul de libertate al poporului român. Ziua Veteranilor de Război reprezintă pentru noi toți prilejul cel mai bun de a aduce mulțumiri foștilor militari gorjeni și urmașilor lor”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul orașului Târgu-Jiu. După alocuțiunile evocatoare, au fost depuse jerbe de flori de oficialități și reprezentanți ai instituțiilor statului la Troiţa instalată în Cimitirul Eroilor. Ceremonia de marcare a zilei Veteranilor nu putea să omită un moment festiv, defilarea gărzii de onoare, care de fiecare dată la astfel de acțiuni vine să desăvârșească atmosfera de omagiere a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea neamului. Anul 2015 a fost declarat Anul Veteranilor de Război. Ziua de 29 aprilie marcată prin acțiuni evocatoare va sta mărturie jertfei, onoarei și solidarității veteranilor de război şi a miilor de soldaţi români care şi-au dat viaţa pe fronturile din întreaga lume.

    Rentele veteranilor, majorate ieri de Guvern

    Guvernul a decis ieri, în ședință, printro Ordonanță de Urgență, majorarea rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75 de procente față de valoarea aflată acum în plată. Majorarea aprobată de Executiv va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2015. Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepţia celor şapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei. De asemenea, actul normativ adoptat ieri va crea cadrul legal pentru avansarea onorifică în grad a veteranilor de război, fără a mai fi condiționați de ziua de 9 Mai, Ziua Victoriei. Legislația în vigoare permitea avansări onorifice în grad a veteranilor de război exclusiv cu ocazia Zilei Victoriei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: