spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialCJ așteaptă finanțarea pentru reabilitarea a două drumuri judeţene importante

    CJ așteaptă finanțarea pentru reabilitarea a două drumuri judeţene importante

    drum-2Autoritățile județene așteaptă avizul din partea Ministerului Dezvoltării Regionale pentru contracte de finanțare ce vizează reabilitarea și modernizarea mai multor drumuri, aflate în administrarea Consiliului Județean Gorj. Cosmin Popescu, șeful județului a precizat că se dorește în principal reabilitarea din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional a drumurilor județene DJ 675 C și DJ 675 B, aceste două tronsoane necesitând reparații urgente. Reprezentanții Consiliului Județean urmează să încheie și un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea șoselei care pleacă din Slivilești și ajunge la Turceni. De asemenea, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj a mai anunțat că au fost întocmite și documentațiile tehnice pentru drumul județean care leagă localitatea Padeș până la Cerna Sat. „Colegii mei au fost la Ministerul Dezvoltării Regionale, săptămâna trecută au depus ultimele documente să primim avizul favorabil şi să fim invitaţi să semnăm contractul de finanţare pentru drumul care leagă Slivileşti- Borăscu-Bolboşi- Turceni- cu ieşire în Broşteni, lângă Termocentrala Turceni, cu ieşire în drumul naţional. Este la fel un proiect foarte important. Mai avem pregătite documentaţiile tehnice pentru drumul judeţean Padeş până sus către Cerna. Săptămâna asta sper să semnăm finanţarea pentru Slivileşti. Aşteptăm ca Autoritatea de Management să publice ghidurile de finanţare şi să depunem pentru cele două tronsoane de drumuri 675 C şi B astfel încât să primim finanţarea şi să începem procedurile de licitaţie”, a mai spus Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: