spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialCondamnarea torţionarului comunist Alexandru Vişinescu. Justiţie, adevăr şi responsabilitate

    Condamnarea torţionarului comunist Alexandru Vişinescu. Justiţie, adevăr şi responsabilitate

    Dr. Dumitru-Cătălin ROGOJANU, Cercetător postdoctoral, Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureş

    Rogojanu Catalin pozaFără îndoială ziua de vineri, 24 iulie, a devenit una memorabilă întrucât pe de o parte, „celebrul” torţionar comunist a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru aplicarea de tratamente neomenoase deţinuţilor din spaţiile carcerale comuniste, decizia nefiind definitivă, iar pe de altă parte, această zi a reprezentat un moment fundamental pentru societatea românească prin prisma faptului că celor care au trecut prin Gulag sau urmaşilor lor li s-a făcut, în sfârşit, parţial dreptate. Practic, condamnarea reală a ororilor petrecute în închisorile şi penitenciarele comuniste s-a realizat pe 24 iulie, deşi în 2006, pe baza Raportului Tismăneanu, preşedintele Traian Băsescu a blamat ilegitimitatea şi criminalitatea regimului comunist. Sentinţa cu executare pentru Vişinescu reflectă drumul spre o cale mai bună a justiţiei române, fostul torţionar fiind şi primul reprezentant al aparatului represiv comunist condamnat, dar denotă şi aportul important pe care l-a avut Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc prin strângerea de mărturii ale foştilor deţinuţi, precum şi a altor documente, care au fost puse la dispoziţia justiţiei. Sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General, scoate în relief rolul semnificativ pe care îl au asemenea institute de cercetare în justiţia de tranziţie spre o democratizare adevărată a unor ţări comuniste, indică legătura strânsă dintre istorie şi dreptate, dintre memorie şi adevăr. Justiţia, adevărul şi responsabilitatea noastră ca cetăţeni faţă de cei supliciaţi în universul concentraţionar comunist, trebuie să fie elementele fundamentale după care să ne ghidăm. În ciuda faptului că istoricii nu trebuie să emită idei şi sentinţe cu valoare juridică faţă de unele evenimente, totuşi activitatea lor de cercetare şi documentare poate constitui un probatoriu veridic ce poate fi uzitat în condamnarea comunismului. Condamnarea lui Vişinescu aduce în discuţie şi natura etică a unei astfel de sentinţe, recunoaşterea morală a unor fapte reprobabile şi oferirea unui precedent pentru judecarea cu aceeaşi celeriatate şi corectitudine şi a altor torţionari care mai sunt în viaţă. Dar, traumele deţinuţilor nu pot fi recompensate în totalitate prin sentinţe judecătoreşti, ci aşa cum spunea Ana Blandiana „atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie”, o memorie încă dornică să-şi reverse peste România suferinţele.

    Această lucrare a fost realizată şi publicată prin finanţarea de către Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin proiectul „Sistem integrat de îmbunătăţire a calităţii cercetării doctorale şi postdoctorale din România şi de promovare a rolului ştiinţei în societate”: POSDRU/159/1.5/S/133652

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: