spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialCopii şi bătrâni, sprijiniţi în cadrul proiectului M.A.R.E.

    Copii şi bătrâni, sprijiniţi în cadrul proiectului M.A.R.E.

    Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient”-M.A.R.E., implementat de Asociaţia Vasiliada, filiala Târgu-Jiu, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a intrat într-o nouă etapă. Astfel, tinerii Centrului de Resursă de Voluntari au participat la un training constând în două module: Voluntariat şi Implicare activă în domeniul social. La finalul celor două module, tinerii au avut posibilitatea să îşi exprime creativitatea şi dorinţa de a-şi sprijini semenii aflaţi în nevoie printr-o serie de activităţi folositoare. Astfel, implicarea loc activă şi ideile lor inovatoare au dus la rezultate deosebite, prin care peste 90 de beneficiari indirecţi au primit sprijinul de care aveau nevoie. Dintre aceştia, 17 copii internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal din Târgu Jiu au fost implicaţi de voluntarii Asociaţiei Vasiliada-Târgu-Jiu în activităţi artistice, în cadrul cărora au desenat, 37 de elevi integraţi în două Centre de zi, „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Iasomia” şi 20 de vârstnici din Centrul Magnolia au desfăşurat activităţi de art – terapie, 17 elevi cu deficienţe multiple de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă au desfăşurat, la rândul lor, cu sprijinul voluntarilor, activităţi de terapie ocupaţională. Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient” – M.A.R.E., implementat de Asociaţia Vasiliada-Târgu-Jiu, este finanţat cu sprijinul municipiului Târgu-Jiu şi al Consiliului Local Târgu-Jiu. Prin implementarea acestui proiect se doreşte înfiinţarea unui centru de voluntariat menit să contribuie la dezvoltarea atitudinii civice a tinerilor. Tinerii implicaţi vor fi instruiţi şi vor dobândi experienţă în voluntariat, având astfel posibilitatea de a se exprima şi implica în rezolvarea problemelor comunităţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: