spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialCopiii cu dizabilităţi, ajutaţi să aibă o viaţă mai bună

    Copiii cu dizabilităţi, ajutaţi să aibă o viaţă mai bună

    Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu cei de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, şi-au dat întâlnire ieri, în sala de şedinţe din incinta Hotelului Brâncuşi, întâlnire organizată cu prilejul lansării activităţii echipei mobile, înfiinţate în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii”.

    Proiectul ce priveşte copiii cu dizabilităţi se înscrie în ansamblul observaţiilor şi recomandărilor formulate în anul 2009 de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, în lumina Regulilor Standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. Evenimentul de ieri s-a bucurat de participarea preşedintelui Comisiei pentru Protecţia Copilului Gorj, Zoica Zamfirescu, directorului adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Natalia Gruia dar şi a coordonatorului echipei mobile, Antoaneta Trăistariu. Nu au lipsit de la acţiune nici reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi nici ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care au spus „da” proiectului şi ajutorării copiilor cu dizabilităţi. „nu putem decât să ne manifestăm bucuria pentru faptul că putem ajuta aceşti copii. Un proiect care duce la trei milioane de euro, un proiect care se va concretiza prin constituirea unei echipe mobile, exact în acest scop, de a acorda sprijin copiilor cu dizabilităţi, în aşa fel încât să le dăm o şansă, o şansă la o viaţă mai bună”, a spus în deschidere Zoica Zamfirescu.

    În Gorj, aproximativ 1050 de copii cu dizabilităţi

    Potrivit statisticilor specialiştilor în domeniu, în judeţul Gorj sunt aproximativ 1050 de copii cu dizabilităţi iar prin aceste proiecte se încearcă recuperarea lor dar şi integrarea într-o societate care e mai mult sau mai puţin pregătită să îi accepte. În cadrul proiectului se va forma o echipă mobilă, aşa cum declară chiar coordonatorul acesteia „Serviciul de Evaluare Complexă Gorj are 1050 de copii cu dizabilităţi, cea mai mare parte nu pot să acceseze aceste servicii de recuperare şi există diferite motive, fie financiare, fie nu au acces. Echipa mobilă vine în sprijinul familiilor, deoarece recuperarea se face într-un mediu sigur, în familie şi este diferit de un mediu instituţionalizat. Cei mai mulţi îşi pun întrebări, dar nu primesc niciodată răspunsuri. Se previne neşcolarizarea copilului cu dizabilităţi”, a spus Antoaneta Trăistariu. De menţionat este faptul că membrii echipei mobile vor desfăşura activităţi de socializare şi sprijin pe tot parcursul proiectului iar dacă acesta va da roade, se va continua tot pe această linie, pentru că aceşti copii, merită o nouă viaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: