spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialCopiii internaţi la Spitalul Judeţean, sărbătoriţi de 1 iunie

    Copiii internaţi la Spitalul Judeţean, sărbătoriţi de 1 iunie

    Ziua copilului, sărbătorită ieri în toată lumea, a fost o zi specială şi pentru copii internaţi la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Asta deoarece, tinerii social democraţi s-au gândit să le facă o bucurie.

    1 iunie, ziua internaţională a copilului, este un prilej de bucurie pentru toţi copiii şi merită marcată şi sărbătorită aşa cum se cuvine. Ca, în fiecare an, organizaţia judeţeană de tineret a Partidului Social Democrat a făcut acţiuni specifice acestei zile, însă, de această dată s-a dorit a fi ceva inedit. Tinerii s-au gândit să le aducă un strop de bucurie în suflet şi copiilor care, din nefericire, pentru un timp mai scurt sau mai lung, trec pragul saloanelor din Spitalul Judeţean. Două saloane ale secţiei de pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu au fost pictate cu desene şi personaje din poveşti, pentru ca, în clipele de suferinţă, copiii să se poată bucura de imaginile ce îi inconjoară. De asemenea, copiii care erau internaţi de 1 iunie au primit din partea TSD Gorj cadouri, dulciuri, cărţi şi jucarii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: