spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialCopil cu tetrapareză spastică ajutat de liceenii de la două colegii importante

    Copil cu tetrapareză spastică ajutat de liceenii de la două colegii importante

    Un copil de opt ani din județul Gorj care suferă de tetrapareză spastică va fi ajutat de liceenii de la două colegii importante din municipiul Târgu Jiu.

    „Colegiul Național “Spiru Haret” și Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu desfășoară, în parteneriat, campania umanitară “Împreună pentru Andrei”, campanie ce face parte din proiectul «Bucuria de a dărui», proiect cu o tradiție de peste 10 ani.

    Vă așteptăm să susțineți această inițiativă și să vă alăturați demersului celor două colegii pentru a schimba un destin!“, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Spiru Haret“.

    Operație în străinătate

    Andrei urmează să fie supus unei intervenții în străinătate. „El nu poate merge în picioare, nu are stabilitate prea bună, nu se ridică nici în fund. De la 1 an, de când am aflat că el are probleme cu mersul, am fost la recuperare cu el cât de des am putut, chiar și din trei în trei săptămâni, la Băile 1 Mai, la Nicolae Robănescu, la Techirghiol. Înainte să începem recuperările, el nu mergea nici în patrupedie, nu stătea în fund, nu avea echilibru și nici forță în picioare. După atâtea terapii, a început să meargă în patrupedie, stă în fund, dar stabilitatea nu este prea bună. Acum, de curând, ni s-a spus că trebuie să îi facem operație de miofasciotonomie, adică operația cu laser. Aceasta constă în secționarea mușchilor spastici, ca sa le dea voie mușchilor sănătoși să lucreze. Din cauza spasticitatii severe pe care o are, el nu poate merge. Această operație îl poate ajuta să facă și el primii pași singur, fără ajutorul meu. Bineinteles, după această operație va urma recuperare foarte intensă pentru a-și da drumul la mers.

    Operația se va face în Barcelona. Operația de miofasciotonomie costă aproximativ 5.000 de euro, la care adăugăm drumul, cazarea, și vom fi nevoiți să îi facem orteze și ghete ortopedice, care costă câte 1000 de euro fiecare. În total, am avea nevoie de 10.000 de euro, pe care nu îi avem“, a transmis mama copilului pe pagina de Facebook „Împreună pentru Andrei“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: