spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialCriterii mai dure, subvenţii mai puţine

    Criterii mai dure, subvenţii mai puţine

    Interes scăzut în rândul fermierilor gorjeni la capitolul subvenţii în acest an. O arată numărul diminuat al cererilor unice de plată atât pentru sectorul animal cât şi pentru cel vegetal, depuse şi la APIA Gorj până la 15 iunie, termenul la care s-a încheiat campania de depunere a actelor. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, au fost depuse pentru campania din acest an peste 18 mii de cereri unice. Scăderea numărului de beneficiari în această campanie are drept cauza şi faptul că au fost introduse în legislaţie criterii mai dure pentru fermieri.

    APIA-gorj

    constantin-negrea-apiaÎn anul 2015, din fondurile europene (F.E.G.A. şi F.E.A.D.R.) şi bugetul naţional (BN), în sectorul vegetal şi zootehnic, fermierii au avut posibilitatea accesării mai multor scheme de sprijin printre care I.1.Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), I.4.Plata pentru tinerii fermieri, I.5.Schema de sprijin cuplat – în domeniul vegetal şi zootehnic, I.6.Schema simplificată pentru micii fermieri precum şi I.7. Ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT), în domeniul vegetal şi zootehnic. Campania pentru depunerea cererilor unice pentru suprafețe de terenuri și animale a avut ca termen de încheiere data de 15 iunie inclusiv, fără penalități, dar a fost extinsă până la 10 iulie cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere. În total, la APIA Gorj, în campania 2015 au fost depuse aproximativ 19 mii de cereri în suprafaţă de peste 74.000 de hectare. Scăderea apare nu numai la numărul de beneficiari, ci și la suprafața agricolă care ar face obiectul subvenţiilor, o situație de altfel generalizată în țară. „Au fost depuse cu 4623 de cereri mai puţin. Situaţia este asemănătoare şi la nivel naţional. Practic, au fost depuse mai puţin cu 100.000 de cereri, iar suprafaţa înregistrată a fost cu aproape 270.000 de hectare şi probabil că o să spunem şi câteva dintre motivele pentru care fermierii şi-au depus un număr mai mic de cereri în campania 2015. Avem aici o structură a cererilor pe schemele de plăţi în sector vegetal. Pe pachetele respective se observă că pe aceste măsuri delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, fermierii în acest an au avut posibilitatea să-şi acceseze acea clauză de revizuire per angajamentele de agro-mediu şi în mare parte dintre ei au făcut-o. Ca atare, un număr mai mic de fermieri au accesat această clauză, având posibilitatea începând cu 2016 să continue aceste angajamente noi”, a precizat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

    Solicitantul trebuie să facă dovada desfăşurării unei activităţi agricole

    Înăsprirea condițiilor care –i fac eligibili pe fermieri la primirea subvenţiilor a avut desigur partea ei de vină pentru numărul mic de cereri unice de plată depuse. Spre exemplu, utilizatorul de păşuni şi fâneţe trebuia să facă dovada desfăşurării unei activităţi agricole specifice și să dețină efective de animale pentru pășunat, însă criteriile nu se opresc aici. „Trebuia să se înregistreze la Registrul Comerţului ca Persoană fizică autorizată, Întreprindere Individuală sau Întreprindere familială sau aveau posibilitatea să prezinte documente justificative, doveditoare de la Administraţia Financiară, în special acele declaraţii de venit 200 sau 221 şi o adeverinţă eliberată de organul fiscal judeţean”, a mai explicat directorul APIA Gorj. În această perioadă, funcţionarii Centrului Judeţean APIA Gorj desfăşoară mai multe de activităţi, care preced procedurile de control administrativ şi în teren. Printre acestea se numără operarea şi digitizarea în sistemul informativ a unui număr de 575 de formulare de modificare a cererilor unice de plată finalizate la data de 24.07.2015, introducerea în sistemul informatic a anexelor la cererea unică, respectiv cele referitoare la elementele de identificare a categoriilor de animale, pe specii şi scheme de plată, precum şi operarea privind transferul formelor de organizare sau preluare a exploataţiilor, între fermieri, dar şi eşantionarea fermierilor şi verificarea efectivă pentru diferitele tipuri de control a fermierilor. Începând cu anul 2015, nu se acordă plăţi directe pe suprafaţă, în cazul suprafeţelor de „pârloagă”, definite ca fiind terenul arabil necultivat, lăsat în repaus pentru refacere mai mult de 1 an.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: