spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialCros de trei kilometri la „Promenada Inimilor”

    Cros de trei kilometri la „Promenada Inimilor”

     

    Clubul Rotary Târgu Jiu continuă și în anul 2022 programul „Promenada Inimilor”, care în acest an va consta în desfășurarea unui concurs de cros pe o distanță de trei kilometri, cu scopul încurajării mișcării pentru reducerea cazurilor de afecțiuni cardiace.

    Proiectul constă în amenajarea unui traseu accesibil, ce îşi propune ca „în această perioada atipica, să păstram un stil de viață cât mai sănătos, reamintind tuturor ca activitatea fizica, minim 30 de minute pe zi, este cel mai bun mijloc de prevenție a bolilor cardiovasculare.

    Traseul din Târgu Jiu  are o lungime de circa 3 km, începând din zona parc Poarta Sărutului, malul râului Jiu, ocolire stadion prin exterior, sosire intrare stadion municipal.

    Lansarea traseului va avea loc în 2 octombrie 2022, ora 10.00 prin organizarea unui cros, la care sunt invitați să participe cat mai mulți locuitorii  ai oraşului Targu Jiu“, se arată într-un comunicat de presă aș clubului Rotary.

    „La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic“

     

    La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Șapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mișcarea zilnică este elementul central al optimizării  modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Prof. Dr. Dan Gaiţă – membru în Comitetul de Conducere al Societății Europene de Cardiologie.

    „Clubul Rotary Târgu-Jiu este implicat direct în organizarea  acestui eveniment în orașul nostru pentru  a stimula  și încuraja mișcarea zilnică, ca un mijloc simplu și eficient de prevenție împotriva bolilor cardiovasculare. Ne dorim ca acest traseu de alergare ușoară să fie folosit de un număr cât mai mare dintre locuitorii de toate vârstele ai  municipiului Târgu-Jiu” declară Adrian Tudor Drăghici, Președinte Club Rotary Târgu Jiu.

    Program inițiat de Fundația Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene, “Promenada Inimilor” a avut un succes răsunător şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta împotriva bolilor cardiovasculare.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: