Despre albine, adevărate minuni născute pentru sacrificiu

0
252

albinaNatura, creația lui Dumnezeu, ne-a oferit un mijloc de inspirație, un mijloc de a ne apropia de tot ce se află în jurul nostru, cât și de Cel ce pune viață în elementele vizibile. Viața este un dar de la Dumnezeu și fiecare subiect caută să păstreze vie propria specie, inclusiv omul care a primit de la Dumnezeu poruncă: creșteți si vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți (Facere 1, 28).

Odată ce privești în profunzime lucrurile din jur, observi bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu și devii sensibil la scopul propriei persoane, exteriorizând prin recunoștință și purtare de grijă. Albinele și stuparii au un ocrotitor, pe Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului. Câtă dulceață duhovnicească avea să aibă Biserica lui Hristos de la Sfântul Ambrozie care s-a văzut mai înainte, încă din scutecele lui. Căci fiind el prunc înfășat și dormind odată afară cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui, acoperindu-i fața și gura; apoi se vedeau albinele intrând și ieșind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. Văzând aceasta, doica lui a vrut să izgonească albinele, temându-se să vateme pruncul; dar tatăl lui, care privea acea minune a oprit-o vrând să vadă în ce chip va fi sfârșitul acestei minuni. După puțin timp albinele, ridicându-se, au zburat până nu s-au mai văzut. Am simțit mereu ca această ocupație implică mult sacrificiu și muncă, iar sintagma că mierea este amară pentru apicultori este plauzibilă. Dar și mai mari sacrificii face albina care este o ființă firavă, iar roadele muncii sale foarte dorite de mai multi dăunători, prăduitori, dar ea s-a adaptat în timp la aceste probleme prin sacrificiu, a reușit să supraviețuiască însă în ultima vreme, se pare că factorul uman devine un real pericol în supraviețuirea acestei mici și dragi specii. Viața nu e prea dulce pentru albine, ele fiind gata oricând să se sacrifice pentru apărarea coloniei din care face parte.

albin 2Albina se sacrifică în poezia Lumină lină de Tudor Arghezi:

Cum te găsești, ușoară zburătoare,
Zăcând aici, pe-o margine de drum,
Și nu dormind într-un polen de floare,
Învăluită-n aur și parfum?

Neascultând de vântul de la stup,
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei
Și darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amorțite ți le rup.

Voind să duci tezaurul de ceară,
Te prabușiși din drumul cel înalt.
Cine-o să vie, trupul tău de-afară
Să-l caute și-n jur să sufle cald?

Cu aripa-n țărâna și în vis,
Strânge la piept comoara ta deplină.
Cât! te iubesc, frumoasa mea albină,
Că sarcina chemarii te-a ucis!

Omul nu este o ființă care trăiește în cadrul familial din care se deprind disciplina și spiritul de inițiativă și se cultivă sentimentul demnității, dreptății, iubirii, respectului și ajutorului, sentimentul sacrificiului, care sunt elemente de bază ale vieții sociale. Putem acorda și albinei sentimentul sacrificiului familial.

,,Cuvintele frumoase sunt ca fagurele de miere, dulceață pentru suflet și tămăduire pentru oase” (Pidele lui Solomon 16,24).

Preot profesor Miloșescu Iulian


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here