spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialDespre transparenţa activităţii Centrului Municipal "Constantin Brâncuşi"...

    Despre transparenţa activităţii Centrului Municipal „Constantin Brâncuşi”…

    Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu are în vedere, şi anul acesta, organizarea mai multor proiecte, menite, se pare, să dezvolte turismul în Gorj, dar şi să facă cât mai cunoscut ansamblul monumental „Constantin Brâncuşi” din municipiu. Aniversarea a 136 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi se pare va fi evenimentul cheie al anului 2012, după cum au precizat reprezentanţii centrului de cultură.

    Mulţi contestă activitatea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”. Tocmai de aceea, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată ieri, directorul centrului, Ovidiu Popescu, a asigurat gorjenii „sceptici” de toată transparenţa informaţiei, dar şi a activităţii instituţiei. „Activitatea Centrului Cultural „Constantin Brâncuşi” este total transparentă. Toată informaţia legată de centru o găsiţi pe site, orice tip de informaţie este absolut publică”, a spus directorul instituţiei de cultură. După asigurarea făcută, şeful centrului a ţinut să exemplifice, rând pe rând, programele derulate în acest an, programe care îşi propun atragerea turiştilor în Gorj, dar şi promovarea operelor lui Brâncuşi din municipiul Târgu-Jiu. „Un proiect care va fi depus astăzi, (nr red ieri) spre dezbatere, Consiliului Local este acela legat de marcarea zilei de naştere a lui Constantin Brâncuşi, printr-un program numit « Brâncuşi, hobiţeanul universal », realizat în parteneriat cu Casa Brâncuşi şi Primăria Peştişani, sunt câteva nume de marcă, invitaţi, care pot să vorbească despre Brâncuşi, cum ar fi Ioana Vlasiu, Matei Scârcia Crăciun, academicienii Eugen Simion, D.R. Popescu, au fost deja trimite invitaţii, probabil vor fi acolo, depinde foarte mult şi de evoluţia timpului”.

    Târgujienii, invitaţi la un spectacol de balet

    Aniversarea celor 126 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi pare a fi evenimentul cheie al anului 2012, în plan cultural. Ovidiu Popescu explică desfăşurătorul evenimentului. „”Măiastra Duminică” va fi un spectacol de muzică clasică şi balet, care va avea loc începând cu ora 18:00. Este vorba despre o trupă de suflători, Fonetic Wind Quartet, care va susţine acest concert la Târgu-Jiu împreună cu prim-solişti ai teatrului de balet din Sibiu”, a spus Popescu. Acesta a mai reamintit faptul că „proiectul” de promovare al activităţii centrului cultural se va muta şi pe internet, acolo unde vor fi lansate alte câteva site-uri, unde, iubitorii de artă şi frumos vor putea vizualiza cele mai proaspete informaţii în aceste domenii. „O să continuăm programul de promovare pe internet, şi tot duminică vom prezenta un nou domeniu pe care îl lansă, un site numit Coloanafarasfarşit.ro. În 2011 am achiziţionat alte domenii. Mai avem în plan încă două site-uri, Revistabrancusi.ro, brancusiana.ro. Pe acest site vor fi prezentate toate ediţiile anterioare Brâncuşiana. Ne propunem şi anul acesta organizarea acestui eveniment. Ne propunem 10 participanţi, şapte din străinătate şi trei din ţară. Vom desfăşura evenimentul în luna august”, a adăugat Popescu.

    În lumea prinţului ţăran

    Ideile de promovare a turismului în Gorj, continuă. „Ca o continuitate a acestui program ne-am propus să aducem ceva inedit, şi anume un program care se va numi „În lumea prinţului ţăran” iar ideea se va numi „Cioplitori în ţara lui Brâncuşi”. Am estimat 100 de participanţi. Procedeul de participare va fi unul cât se poate de simplu, primul înscris, primul admis. Vom posta pe site un regulament şi tineri, oameni din lumea întreagă vor putea petrece patru zile în Gorj, cioplind, lucrând, descifrând tainele sculpturii. Ca loc al desfăşurării evenimentului ne-am gândit la Pădurea Drăgoieni, pentru că are datele necesare pentru a oferi evenimentului toate condiţiile necesare desfăşurării. Vrem să asigurăm participanţilor masă în regim de tabără, aceştia asigurându-şi plata transportului. Vom asigura cazarea în corturi, o idee inedită, vom amenaja un camping. Este totodată o idee de promovare a turismului”, a asigura directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: