În cadrul Târgului Meșterilor Populari din România, ediția a XIII-a, care a avut loc la Târgu- Jiu în perioada 21-27 august, a expus și un artist din Mehedinți. Teodore-Adrian Negoiță este originar din Strehaia și a adus gorjenilor frumoase lucrări de pictură.
Teodore-Adrian Negoiță este un om pentru care „a dărui” reprezintă cel mai important lucru, asta pentru că și lui, Dumnezeu i-a dăruit talent, viziune. Nu e nimic de demonstrat pe lumea asta, ci doar de dăruit și de trăit frumos. „Marile secrete trebuie transmise. Să știi să iei și să dăruiești. Avem loc toți sub soare și învățăm unii de la alții. Dacă nu o facem, ne vom trezi singuri, chiar dacă suntem înconjurați de oameni. Talent este în fiecare”, spune tânărul artist din Strehaia. Înainte de a veni pe pământ, Negoiță a știut care-i este scopul: cea mai veche amintire este un vis în care a văzut un copac care venea spre el. În clasa a VI-a a visat că trebuie să picteze. Teodore-Adrian Negoiță provine din Strehaia, Mehedinți dintr-o familie cu un simț artistic desăvârșit, atât în pictură, cât și în muzică. Bunicul lăutar, tatăl tot pictor celebru Teodor Negoiță, ce a avut un destin atipic: a fost găsit pe o stradă din Craiova, într-un coșuleț împletit, cu numele trecut, cu haine de schimb, cu lapte cald, lăsat intenționat să fie găsit.
Teodore-Adrian Negoiță, până în clasa a VIII-a, a studiat la sat, apoi a urmat cursurile liceului la Craiova, secția Tapițerie modă, dintr-o întâmplare, dar s-a acomodat, asta și pentru că bunicii materni au fost croitori. A avut chiar o creație de modă, opt rochii puse pe model. S-a bucurat de diverse premii obținute la concursuri. Facultatea a desăvârșit-o la Timișoara. „Nu mi-a plăcut să muncesc mult, dar pentru asta am gândit mult. Știu mult, dar nu știu totul”, spune Teodore-Adrian Negoiță. A incercat apoi Ucenicia de biserici, a fost dat afară pe motiv că prindea prea repede. A lucrat doi ani și jumătate restaurare, având ca mentor un meșter de 72 de ani, pentru a învăța din deprinderea și experiența sa ce nu se dobândește din cărți. Trei luni a predat la stat Muzica și Desenul, cânta la chitară, dar a ales pictura ca mijloc de exprimare. Colecția sa cuprinde peste 1.000 de lucrări. A testat diferite stiluri de pictură cu temă iconografică, nu doar cea Bizantină. Pictează pe lemn, fiind mai dulce, dar și pe piatră, piatra dând acel element de stabilitate. Are picturi pe coji de ou, pe scoarță de copac prelucrată, lemn cioplit, troițe, cruciulițe. Lucrează cu foițe de argint, foițe de aur. A abordat și portretul, realizând 87 în 4 zile, dar și natură statică. Are curiozitate și a testat tot, mergând pe premisa că tot ce pictează să reziste în timp. Să nu fie doar spectaculos!
Iubește satul și omul
Altă abordare tehnică a acestui artist este pictura pe zid, pictura pe pânză, pe ceramică, dar și pictura digitală, pe care le-a dus la nivel de performanță. Iubește satul, iubește omul, acestea fiind elemente importante și definitorii, sursele sale de inspirație și se bucură dacă poate să-l încurajeze să facă fapte bune. „Putem în bine toți să trăim, de ce să nu o facem? Depinde de noi să vedem frumosul în toate și să-l potențăm. Poți să faci orice, doar trebuie să vrei-așa mi-a spus mama mea!”, spune. Iar peste timp sfatul bunicului sau mai bine zis concluzia celor 87 de ani, a fost că viața i s-a părut scurtă, dacă s-ar putea întoarce în timp, nu s-ar mai certa cu nimeni –nu se merită-și ar încerca să se bucure de fiecare clipă.
De mic a avut o comuniune cu Dumnezeu
„Îi ceream ceea ce voiam să fac, îi mulțumeam și ceream iertare. I-am mai cerut ca orice eu mi-aș dori ulterior, să nu mă facă să mă îndepărtez de EL”, spune artistul. Pentru viitor își dorește să învețe Fresca, să facă o Stradă a Artiștilor permanentă în orașele mari ale țării, începând cu Timișoara, dar și un proiect intitulat Pofesor Călător, gen work-shop organizat pe grupe pentru iubitorii de artă, pentru a preda în stilul său. Banii pentru el nu sunt o țintă, iar la târguri vine pentru „A exista”!
