spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialDeţinuţi cu inimă mare

    Deţinuţi cu inimă mare

    Sărbătorile par să inspire la acţiuni artistice pe deţinuţii Penitenciarului Târgu Jiu. Trei persoane private de libertate au făcut astăzi fericiţi copiii şi mămicile de la Centrul Maternal, unde au fost „ complicii” lui Moş Nicolae. Cei mici au primit dulciuri şi jucării.

    Cu ajutorul unei fundaţii şi al angajaţilor Penitenciarului, câteva persoane private de libertate s-au gândit la bucuria celor mici şi le-au pregătit mai multe surprise: dulciuri, dar şi jucării şi haine. Zis şi făcut, iar Moş Nicolae a venit mai devreme la copiii de la Centrul Maternal. Emoţionaţi nu au fost doar cei mici, ci şi cei mari, care au declarat că aveau mare nevoie de sprijinul acordat de sărbători. Reprezentanţii Penitenciarului Târgu Jiu au subliniat că “acţiunea a fost posibilă prin sprijinul unui partener al Penitenciarului, Fundaţia Stânca Veacurilor, care a avut bunăvoinţa să ne dea cadouri, dar au contribuit şi cadrele penitenciarului cu mici donaţii, în haine şi jucării”, a declarat Lavinia Lupu, purtător de cuvânt Penitenciarul Târgu Jiu.

    Cu gândul la familii

    Unul dintre deţinuţii cu inimă mare, mai are puţin până la eliberare, iar sărbătorile îl duc cu gândul la fetiţa lui.” Mulţumim în primul rând lui Dumnezeu, care ne-a ajutat să sprijinim aceşti copii nevinovaţi. Am şi eu o fetiţă de 13 ani şi de-abia aştept să o văd, mai am 18 zile şi mă eliberez”, a declarat un deţinut. Conducerea Centrului maternal laudă iniţiativa celor de le penitenciar, şi spune că orice gest est binevenit de sărbători, când pe primul plan sunt copiii.”Beneficiarii de servicii sociale din Centrele de zi şi maternal au primit cadouri încă din prima zi. Nu degeaba se numeşte luna cadourilor. Eu mă bucur că sunt oameni care, în ciuda dificultăţilor, se gândesc la copiii nevoiaşi şi dau câte ceva din puţinul pe care îl au celor care nu au mai deloc”, a declarat directorul Centrului maternal din Târgu Jiu, Gheorghe Milosteanu. În acest moment la Centrul Maternal se află 9 mame cu 11 copii, iar în Centrul de Zi sunt 30 de copii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: