spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialDeţinuţii ajută la deszăpezire prin cartierele din Târgu-Jiu

    Deţinuţii ajută la deszăpezire prin cartierele din Târgu-Jiu

    Deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu au pus mâna pe lopeţi şi au ieşit în cartierele din Târgu-Jiu să dea o mână de ajutor la deszăpezirea aleilor pietonale. Ajutorul lor este bine-venit mai ales acum, când prin cartiere nămeţii de zăpadă încurcă circulaţia atât a pietonilor cât şi a maşinilor.

    Ideea de a da o mână de ajutor a venit din partea deţinuţilor din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, care şi-au exprimat dorinţa de a ajuta primăria la deszăpezire. Aşa se face că reprezentanţii unităţii de detenţie au selectat două detaşamente de persoane private de libertate, care se încadrează în condiţiile prevăzute de lege, şi i-au scos la zăpadă. Munca la lopată nu este uşoară, dar face bine la sănătate. „Mai facem mişcare. Este greu, dar nu-i nimic. Face bine la sănătate că ne pune sângele în mişcare”, a spus unul dintre deţinuţii aflaţi, ieri, la acţiunea de deszăpezire. Deţinuţii scoşi la deszăpezire sunt supravegheaţi în permanenţă de cadre ale penitenciarului. „Avem două detaşamente formate din persoane private de libertate care şi-au explimat dorinţa de a ajuta la deszăpezirea cartierelor. Deja echipele au ieşit în anumite cartiere şi muncesc voluntar la indicaţia reprezentanţilor de la primărie”, a spus Raluca Niţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu. Detaşamentele de deţinuţi vor ieşi la muncă şi în zilele următoare, acolo unde vor fi solicitaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: