spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialDeţinuţii au marcat Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”

    Deţinuţii au marcat Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”

    Nouă deţinuţi custodiaţi de Penitenciarul Târgu-Jiu au vizitat Parcul Central al Municipiului Târgu-Jiu, Muzeul de Artă al oraşului, dar şi piesele componente ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, cu ocazia comemorării a 140 de ani de la naşterea celui mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi.

    penitenciar-1

    Scopul principal al activităţii l-a reprezentat exersarea de către persoane private de libertate, în cadrul comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală în plan cultural, precum şi cunoaşterea istoriei realizării Ansamblului „Calea eroilor” şi activitatea artistică a lui Constantin Brâncuşi. Deţinuţii au manifestat un real interes pentru istoria realizării pieselor componente ale „Căii Eroilor”, punând numeroase întrebări şi cerând lămuriri suplimentare cu privire la acestea de la ghidul Muzeului de Artă. Activitatea a avut ca obiective creşterea nivelului de cunoştinţe generale despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: