spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDezvăluiri impresionante despre legenda mănăstirii "Sfânta Treime"!

    Dezvăluiri impresionante despre legenda mănăstirii „Sfânta Treime”!

    Totul a pornit de la un vis!

    – Rep: Maică Stareță Marina Gligor, pentru început, v-aș ruga să-mi oferiți câteva date despre vechimea Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?

    -Prima atestare documentară apare în 1519, când se spune că Mănăstirea Strâmba-Jiu era amintită ca metoc al Mănăstirii Govora, deși prin 1487 nu se pomenea de schit aici sau de mănăstire, cu toate că nu se știe precis când este începutul mănăstirii.

    – Rep: Am unele date privitoare la faptul că există și o legendă a mănăstirii acesteia!

    -Majoritatea mănăstirilor au câte o legendă la origine, iar în legătură cu mănăstirea aceasta se spune că pe dealul din fața mănăstirii de azi se construia o altă mănăstire, dar ce se construia ziua, noaptea cădeau zidurile. Atunci, Stoichiță Râioșanu, care era vistiernic la curtea domnească, a visat să meargă pe Valea Strâmbului în sus, Strâmbul fiind pârâiașul care curge pe la poarta mănăstirii, iar la rădăcina unui corn, unde își are locul o lupoaică cu doi pui, să ridice sfântul pristol, adică să pună fundația sfintei mese.

    – Rep: Este vorba de un vis care s-a convertit în realitate?

    -Da, dar când a visat și a treia oară, vistiernicul a înțeles că e poruncă și a făptuit precum visase, iar în acel loc a ridicat această biserică. Dar, în momentul în care a auzit domnitorul că se ridicase mănăstire cu bani din vistieria domnească, a trimis cinci slujitori ca să dărâme mănăstirea și să ducă la domnie capul lui Stoichiță. Slujitorii când au ajuns aici și au văzut frumusețea bisericii, le-a părut rău s-o dărâme și au dus doar capul unui țigan care abia murise, iar Stoichiță a rămas cu viață. Rămâne, însă, doar o legendă, pentru că Stoichiță Râioșanu poate nici nu era născut atunci, la 1519, pentru că a fost omul de încredere al lui Mihai Viteazul, cunoștea greaca și germana și era trimis de către viteazul domnitor în diferite misiuni, ceea ce s-a întâmplat cu mult mai târziu…

    – Rep: Cu aproape o sută de ani, dacă socotim bine!

    -Exact, dar e de menționat că Stoichiță Râioșanu a făcut multe donații mănăstirii, și chiar după moartea lui, soția sa a dăruit mănăstirii sate, moșii pe care le-a avut prin preajmă, pentru că era din pătura mici boierimi. A făcut multe îmbunătățiri și se pare că atunci a cunoscut o mare înflorire mănăstirea.

    – Rep: Ce idei, ce fapte v-au inspirat, atunci când ați pornit să schimbați în bine „fața” mănăstirii acesteia?

    -Am stat 19 ani la Mănăstirea Tismana și mi-a plăcut mult viața Sfântului Cuvios Nicodim. Am apreciat mult lucrarea lui și dorința de a construi, pentru că a trecut Dunărea din Serbia în Țara Românească în mod minunat, în picioare, după care a zidit primele mănăstiri la Mrăcuna, Vodița, Topolnița, la Coșuștea-Crivelnicu, unde acum s-a refăcut Mănăstirea Sf. Pahomie cel Mare. Cam din zece în zece kilometri a ridicat mănăstiri, chiar Mănăstirea Cotmeana. Acolo la cascade, a strâns călugării care s-au nevoit la viața de obște și a construit Mănăstirea Tismana.

    – Rep: Din câte am aflat în ultima vreme, cu exact un an înainte de a fi fost sfințită Mănăstirea Tismana(1377-1378), cam pe la 1376, Cuviosul Nicodim ar fi înălțat Schitul Valea Aninoasei, știți cumva cam pe unde s-ar afla acesta?

    -Aninoasa este pe aici, pe aproape, cam pe la Groșerea, unde este un schit în pădure, dar ceea ce spuneți este o noutate pentru mine!

    – Rep: Există un schit la Groșerea?

    -O biserică veche, da, da, un schit, pentru că și pe râul Tismana sunt și alte schituri…

    – Rep: E vorba despre Schitul Cioclovina?

    -Nu doar cele două Cioclovine, ci, chiar pe râul Tismana, era Schitul Sf. Antonie, dar sunt multe schituri în jurul mănăstirii! Chiar denumirea de „Tismana” ar proveni de la lemnul de tisă, dar și de la toponimul care ar însemna loc fortificat, pentru că se presupune că acolo s-ar fi aflat și ruinele unei cetăți dacice și chiar unele obiecte de proveniență romană. Se pare că unele cărămizi smălțuite folosite la construirea bisericii ar proveni de la ruinele unui castru roman existent în acel loc. Numai turnul de la Podul lui Traian, de peste Dunăre, ar mai avea materiale din acestea cu mai multe componente în structura lor, deci, o arhitectură, am zice, unică!

    Continuarea reportajului impresionant într-o nouă ediţie a cotidianului Impact în Gorj!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: