„Dumnezeu face mereu ceva pentru noi, dar nu avem noi întotdeauna ochii deschişi ca să-L vedem”!
-Rep: Maică Stareţă CRISTOFORA, ce rol poate avea mănăstirea în pregustarea Împărăţiei Cerurilor şi ce-i poate oferi un asemenea sfânt lăcaş omului care vine dintr-o realitate contorsionată şi contradictorie, o lume care îl stresează şi care îi produce stări de depresie, iar nu de puţine ori îl dezamăgeşte?
-Cuvântul Lui Dumnezeu şi o viaţă trăită cât mai aproape de Dumnezeu, ne ajută să pregustăm Împărăţia Cerurilor! Omul ajunge să fie bulversat de lipsurile vieţii, da, or dacă omul ar fi cu adevărat credincios, nu trebuie să fie bulversat, ci ar trebui să înţeleagă că totul este îngăduit de Dumnezeu datorită vieţii noastre!
– Rep: Sunteţi un psiholog de mare subtilitate, din câte pot remarca!
-Domnule profesor, vin la mine oameni care îmi spun şi se tânguiesc de faptul că nu mai face Dumnezeu minuni şi pentru ei! Ba da, Dumnezeu face mereu ceva pentru noi, dar nu avem noi întotdeauna ochii deschişi ca să-L vedem şi minte ca să-L pricepem!
Apropiindu-te de Dumnezeu, simţi că lucrurile se rezolvă! Ajungi să te însănătoşeşti…!
-Rep: Are mănăstirea capacitatea aceasta de a-l încărca sufleteşte pe om cu un fel de energie spirituală?
-Eu cred că numai credinţa reuşeşte să facă acest lucru! Dacă tu eşti un om bun şi te străduieşti ca să faci numai bine, nu-ţi mai pare sărăcia ca o povară greu de purtat, nici boala ca fiind un păcat de neîndurat, ci, înţelegi că toate astea le trimite Dumnezeu, ca să te apropie mai mult de El. Deci, tu, nu mai cazi în depresie, ci, începi să te rogi, iar rugându-te, deja capeţi o stare sufletească mult mai bună. Apropiindu-te de Dumnezeu, simţi că lucrurile se rezolvă! Ajungi să te însănătoşeşti, să duci sărăcia mai uşor!
– Rep: Am senzaţia că în locurile acestea binecuvântate de Dumnezeu, parcă viaţa are un ritm aparte şi nu se sfârşeşte niciodată!
-Cineva mă întreba ca să-i spun, când va fi sfârşitul lumii! Eu cred că sfârşitul lumii începe cu sfârşitul nostru de pe pământ, da? Sfârşitul lumii ar putea să fie astăzi: mă urc în maşină, plec pentru ca să cumpăr flori pentru mănăstire, iar un accident nefericit şi tragic ar însemna pentru mine sfârşitul lumii, da? În acest fel, astăzi ar fi întâlnirea mea cu Dumnezeu!
– Rep: Poate că sfânta biserică şi sfânta mănăstire ne pregătesc tocmai pentru această întâlnire cu Dumnezeu!
-Poate că aşa este şi aveţi dreptate, iar eu le doresc tuturor gorjenilor să aibă înţelepciunea de a putea da un răspuns bun la întâlnirea cu Dumnezeu! E doar o chestiune de timp! Mai mult sau mai puţin! Pentru aceasta, ne-a creat Dumnezeu pe pământ! El nu ne-a creat ca să ne luăm o sută de maşini sau să ne facem zece case, adică zestre aici, pe pământ! Dumnezeu ne-a creat ca să ne facem comoară în cer, şi noi o putem face prin milostenia materială şi prin milostenia sufletească!
Acesta este scopul vieţii mele, ascultarea aceasta de stareţă!
-Rep: În Duminica aceasta, o vom sărbători pe Sf. Cuvioasă Parascheva, cea care ne spune că numai cei curaţi cu inima sunt fericiţi şi că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu!
-La întâlnirea pe care o vom avea fiecare dintre noi cu Dumnezeu, trebuie să avem o inimă curată şi un suflet milostiv, iar Sf. Cuvioasa Parascheva este «o icoană» a credinţei în Dumnezeu, mult folositoare şi mereu ascultătoare nouă, românilor!
– Rep: Am observant că sunteţi foarte mult preţuită şi ascultată de către obştea de maici a mănăstirii, ca să nu mai vorbesc de aprecierile credincioşilor care vin la slujbă în zi de sărbătoare!
-Ştiţi, acesta este scopul vieţii mele, acesta este rostul meu, ascultarea aceasta de stareţă! Dacă nu aş fi stareţă şi aş fi o simplă monahie, mi-aş dori desăvârşirea duhovnicească, dar aceasta nu mi-aş dori-o decât alături de măicuţele mele, pentru că într-o obşte, unul este cap, celălalt mână, altul picior sau ureche, sau ochi, toate alcătuind organismul care e plin de viaţă! Fiecare are rolul său, ştiţi, pentru că noi formăm un trup!
