Acasa / Headlines / Dide a fost condus pe ultimul drum în acordurile „Doinei Gorjului“

Dide a fost condus pe ultimul drum în acordurile „Doinei Gorjului“

Niculae Petre Emil (Dide), fost dirijor al Ansamblului folcloric „Doina Gorjului“, a fost înmormântat, ieri, în Cimitirul Municipal Târgu Jiu. Slujba de înmormântare a avut loc la Catedrala din Piața Prefecturii. O parte din orchestra Ansamblului Artistic „Doina Gorjului“ a fost prezentă și a cântat la finalul slujbei, atunci când cei prezenți și-au luat bun rămas de la virtuozul viorii. Și câțiva dansatorii de la ansamblul artistic au fost alături de fostul dirijor pe ultimul său drum.

Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului“, a susținut o cuvântare despre cariera lui Dide: „Se naște marele maestru în anul 1939 într-o familie de lăutari vestiți, din localitatea Frumoasa de Teleorman, fiind cel de mijloc dintre cei trei copii ai acestei familii. Din fragedă pruncie a deprins tainele viorii și ale cântecului popular, avându-l aproape pe tatăl său, cel care i-a sădit și nemărginit această artă și dragoste pentru folclor“.

Cununat de către Maria Ciobanu și Ion Dolănescu

Niculae Petre Emil (Dide) a fost un violonist de prestigiu. A făcut parte din Ansamblul Artistic „Doina Gorjului“ chiar de la înființarea acestuia, în anul 1968, sub bagheta renumitului dirijor, violonist şi compozitor Gelu Barabancea. Niculae Petre Emil (Dide) a cântat împreună cu cele mai mari cântărețe din folclorul românesc, precum: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Maria Ciobanu, Filofteia Lăcătuşu și Maria Apostol. Ca o recunoaștere a valorii sale, acesta a fost cununat de către renumiți interpreți Maria Ciobanu și Ion Dolănescu. Dide a fost pe rând, violonist, concert – maestru, dirijor al Ansamblului „Doina Gorjului“. A fost vreme de 60 de ani pe cele mai înalte scene din țară, fiind apreciat de lumea muzicală prin virtuozitatea sa.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*