spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDin nou, la şcoală!

    Din nou, la şcoală!

    De ieri, au fost reluate cursurile şi în Gorj, unde aproximativ 60 de mii de elevi şi preşcolari s-au aşezat din nou în bănci.Vestea bună este că, potrivit şefului de la inspectoratul Şcolar, nu au fost depistate probleme privind asigurarea căldurii în şcoli, iar neajunsuri mai vechi au fost rezolvate.

    În prima zi de şcoală, după vacanţa de sărbători, inspectorii şcolari au plecat în verificări, iar vizate au fost şcolile unde cei mici au suferit de frig. La Sâmbotin, clasele îngheţate acum câteva luni, sunt aşa cum trebuie, pentru că şcoala are centrala pe lemne, finalizată. „Şcolile din localităţile Sâmbotin şi Şcoarţa au avut probleme cu căldura în ultima parte a lui 2103. La Sâmbotin este montată centrala, primarul a adus lemnele, erau în curte. Cert este că în şcoală era cald. Am trecut astăzi prin 7 unităţi şcolare, toate încălzite, unele chiar de ieri”, a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

    Trei săptămâni de carte, până la următorul repaus

    Elevii iau din nou o scurtă vacanţă la finalul lunii, dar pentru a se pregăti de cel de-al doilea semestru, care începe pe 10 februarie. Anul şcolar 2013-2014 aduce noutăţi pentru elevii ce susţin bacalaureatul dar şi admiterea la facultate, unde media finală va avea altă formulă ca până acum. Semestrului al II-lea îi pune punct vacanţa de vară ce ţine de la 21 iunie 2014 până 14 septembrie 2014. „Simulările vor fi organizate în luna martie, dar ca noutate, simulările vor antrena şi elevii din clasa a XI-a pentru a se familiariza cu metodologia de bacalaureat, cât mai devreme posibil. Admiterea la universităţi se va face în funcţie de media de la bacalaureat dat pot opta şi pentru examen de admitere. Faţă de anii anteriori, premiera este că la admiterea la facultăţi nu se mai face media între nota de la bacalaureat şi anii de liceu”, a declarat a Ion Işfan, inspectorul şcolar general al ISJ Gorj. Cum până la vară mai este destul timp, iar iarna nici nu şi-a intrat în drepturi cu totul, asigurarea inspectoratului şi la capitolul transportul copiilor este una promtă, mai ales că mijloacele sunt disponibile şi pregătite să facă faţă condiţiilor meteo defavorabile, anunţate de săptămâna viitoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: