spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialDincă Schileru "deputatul ţăranilor" din Gorj

    Dincă Schileru „deputatul ţăranilor” din Gorj

    Avem înaintea ochilor minţii noastre un tablou întregitor şi o conjunctură care, dincolo de a însemna oportunitatea unei relaţii de piaţă sau pe care am putea-o numi pe bună dreptate „succes de casă”, cu mult respect aducem înaintea cititorului interesat de istoria plaiului gorjenesc, iată, această lucrare sugestiv intitulată: „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, având ca prestigioşi autori trei cadre didactice de istorie românească, pentru a-i numi aici pe Prof. dr. Gheorghe Nichifor, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, un mare intelectual împătimit al istoriei trăite, pe soţia sa, prof. Dorina Nichifor, inspector şcolar şi mai tânărul coleg al acestora, prof. Andrei Popete-Pătraşcu, „uniţi în cuget şi simţiri” pentru a ne oferi detalii uimitoare despre viaţa şi activitatea unui gorjean legendar şi controversat prin biografia sa plină de fapte şi de evenimente care nu pot scăpa neobservate!

    Deschiderea paginilor unei asemenea cărţi aduce în sufletul nostru noi dorinţe şi entuziasm, poate aşteptăm cu nerăbdare un nou început şi sperăm ca lucrurile să se îmbunătăţească în anul care abia a început, doar pentru faptul că mai zăbovim cu gândul asupra unui mesager al înnoirii culturale, politice şi spirituale a Gorjului de la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, deoarece mult cântatul şi încântătorul Dincă Schileru este protagonistul uşor atipic, dar pitoresc şi istoric al gorjeanului neaoş, desprins parcă din viaţa seculară a moşnenilor care au brăzdat ogorul veacurilor cu talpa bătătorită de arşiţa verii şi cu obrazul îmbujorat de viforul gerului tăios, chiar dacă unii dintre noi mai păstrăm în mintea noastră ecoul unui clinchet de clopoţei al Pluguşorului sau ecourile înmlădiate de razele soarelui coborâte peste cetele colindătorilor din suflet. Fiecare dintre noi încercăm să ne bucurăm că avem şansa ca uneori să putem uita trecutul şi amintirile sale descurajatoare, dar după atâtea decenii de acumulări experienţiale, oprindu-ne asupra lui Dincă Schileru, deodată ni se dezvăluie un personaj emblematic şi atrăgător care îngemănează virtuţi însoţite de limite omeneşti care sunt evaluate diferenţiat şi cu măsură de către autorii cărţii, pentru a puncta reperele fundamentale care definesc personalitatea unui Dincă Schileru, atât de prezent şi de marcant în cadrul „mişcării de redeşteptare gorjenească” şi chiar naţională, un truditor al gliei şi un om politic oarecum redefinit prin interferenţele culturale ale Târgu-Jiului şi ale Gorjului, într-o vreme în care şcoala, biserica şi lumea artistică au resimţit amprenta unui om generos şi plin de iniţiativă în atâtea domenii de activitate.

    Dincă Schileru, un personaj emblematic şi atrăgător!

    Dacă ar fi să detaliem pe capitole lucrarea de faţă, ne apare incontestabil faptul că primul capitol abundă în consideraţii pertinente asupra domeniilor vieţii sociale şi asupra personalităţilor care au întregit viaţa culturală şi ştiinţifică a Gorjului în perioada respectivă, pentru ca în capitolul al doilea să cunoaştem factorii care au determinat evoluţia unui asemenea personaj de legendă, pentru că sunt lucruri pe care le uităm, deşi ar trebui să ţinem de ele mai mult decât de orice altceva, deoarece simţim că ele reprezintă singura definiţie pe care o avem despre noi, despre copilărie, despre rădăcinile noastre. Să reţinem că „legendarul” Dincă Schileru a fost căsătorit cu Maria Cilibiu din Bâltenii Gorjului, că în această localitate eroul nostru a pus bazele exploatării zăcămintelor de petrol, aşa cum a dezvoltat posibilităţile de exploatare a zăcământului de antracit de la Schela. În cel de-al treilea capitol ni se prezintă portretul omului politic de anvergură care se afirmă de la consilierul judeţean aflat în dispute aprinse cu diferite personaje sau chiar cu prefectul Niculescu, pe probleme ale bugetului, pe principii de exercitare a dreptului de vot sau chiar pe o problemă strict locală, aşa cum a fost decizia de înfiinţare a bâlciului de la Tg. Cărbuneşti în fiecare zi de 29 august, de Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, inclusiv acceptarea posibilităţii “de a se modifica taxele de la acest bâlci, adică de la căruţa de peşte să se perceapă numai patru lei în loc de zece lei şi să se recomande comunei dreptul de a percepe taxele după legea maximului” vânzărilor în piaţă! Ca un fervent susţinător al propăşirii satului gorjenesc, Dincă Schileru s-a manifestat atât în cadrul structurilor de putere, dar şi ca un reprezentant de seamă al opoziţiei parlamentare, astfel că în urmă cu un veac îl regăsim ca liberal în sprijinul mişcării ţărăneşti, cu o atitudine moderată faţă de evenimentele tragice ale anului 1907, dar şi ca un glas care s-a făcut mereu auzit şi ascultat în cadrul “rotativei guvernamentale” şi al relaţiilor apropiate cu famlia regală. Nu întâmplător, deputatul conservator de Gorj, Toma Cămărăşescu îl numeşte pe Dincă Schileru ca find, nici mai mult, nici mai puţin, decât “deputatul ţăranilor” din Gorj, tocmai ca o recunoaştere a ataşamentului să faţă de cauza ţărănimii.

    Icoana celui mai desăvârşit apostol al clasei ţărăneşti

    În capitolul al patrulea al cărţii sunt atent stabilite coordonatele activităţii lui Dincă Schileru pentru dezvoltarea învăţământului şi a culturii din judeţ, acesta sprijinind iniţiativa înfiinţării unei şcoli secundare la Tg.Jiu şi alocarea fondurilor construirii şi dezvoltării şcolilor primare în mediul rural, aşa cum a fost cazul construirii Şcolii Primare “Dincă şi Maria Schileru” din Bâlteni. Cel de-al cincilea capitol al cărţii, care este şi ultimul, de fapt, încrustează în memoria noastră individuală şi colectivă ideea că această “legendă nestinsă a Gorjului” se instituie ca un personaj model de dăruire şi de pasiune în susţinerea unei cauze, prin aceasta oferindu-ne fiecăruia dintre noi o adevărată lecţie de patriotism, nu doar ca om politic, dar şi ca întreprinzător şi om de afaceri, prin exploatarea şi valorificarea resurselor naturale ale judeţului, ca personaj cântat şi după unii chiar prea “des cântat” în creaţiile cu incantaţii mioritice din folclorul nostru. Prin paginile acestei cărţi şi prin pledoariile lor, autorii lucrării: “Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului” reuşesc să ne transmită sentimentul că prin Dincă Schileru avem în faţa noastră un luptător pentru o cauză nobilă, un spirit nealterat de pandur gorjean, un demnitar, nu doar mândru de originea sa socială, dar şi un orator mereu dispus a rosti adevărul care îi convingea şi totodată îi deranjea pe oponenţii săi, inclusive atunci când afirma tranşant: „Da, am fost şi sunt ţăran, port hainele acelea pe care strămoşii mei le-au purtat. Sunt ţăran din opincă pe care am purtat-o adeseori şi o port”, poate nu atât din dorinţa de a se revendica din perspectiva unei culturi care înveşniceşte satul, cât, mai ales, din efortul de a fi întruchipat “icoana celui mai desăvârşit apostol al clasei ţărăneşti”, dar o icoană mereu vie, care ne este prezentată de către cei trei valoroşi autori, într-o lucrare ce se constituie ca un “remember” de la cumpăna veacurilor!

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: