Bianca şi Andrei Ciocioman sunt doi copii ale căror destine stau atârnate de un fir de aţă. Nu ştiu ce înseamnă copilărie pentru că nu au avut şansa unui cămin familial şi nici bucuria de a-şi strânge părinţii în braţe. Sunt doi copii maturizaţi prea devreme, familiarizaţi cu instanţele de judecată şi cu nopţile nedormite prin locuri numai de ei ştiute. La doar trei ani, Bianca suferă de leucemie. Şi-ar dori să meargă la grădiniţă cu fratele ei Andrei, dar din păcate boala nu îi dă pace. I-au mai rămas doar visele ei de copil şi speranţa că cineva o va ajuta să meargă mai departe.
De când ne naştem, familia reprezintă pentru noi acel sprijin pe care ne putem baza atunci când ne este greu. Vedem în familie armonie şi căldura unui cămin, iar în părinţii noştrii modele de viaţă. Pentru Bianca şi Andrei, aceste lucruri n-au existat niciodată. Pentru ei ,,acasă” înseamnă o cameră de bloc, insalubră, fără curent, unde vieţuiesc alături de bunica din partea mamei. La doar trei şi cinci ani, micuţii nu îşi aduc aminte ce s-a întâmplat cu părinţii lor. Ştiu doar că mami e la spital, bolnavă. Însă realitatea denotă adevărul, iar adevărul este spus doar pe jumătate, de vecini sau de bunici, care însă nici ei nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu doi părinţi care au uitat că au adus pe lume copii nevinovaţi pe care i-au condamnat să trăiască în sărăcie şi mizerie. Liliana Penescu, bunica celor doi, povesteşte cu groază ce s-a întâmplat. ,,Mi-e ruşine să spun că fiica mea este mama lor, dar nu am ce face. Când s-a născut Andrei, totul era bine şi frumos. Au stat o perioadă la părinţii din partea tatălui, apoi a venit pe lume şi Bianca. Locuiau într-o casă la Bengeşti. Bunicii de acolo nu aveau grijă deloc de ei. Într-o zi m-am dus cu fiica mea să văd ce fac. I-am găsit singuri în casă, încuiaţi, murdari. I-am luat şi am venit la Târgu-Jiu. O perioadă am stat pe străzi, pentru să situaţia mea financiară era şi este dezastroasă. Apoi am găsit camera asta unde stăm şi acum”, povesteşte femeia. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, tatăl a plecat în Portugalia, spune el, la muncă. Mama, a plecat şi ea, pentru că ,,se săturase” de situaţia aceasta. A lăsat copiii pe mâna bunicii şi, în căutarea unui viitor mai bun, s-a mutat cu un alt bărbat, cu care se pare că e însărcinată. Locuieşte tot în Târgu-Jiu, dar pentru femeie, distanţa de doar câţiva kilometri care o desparte de copii e mult prea mare. Îi vizitează foarte rar şi numai în situaţii excepţionale.
Din cauza datoriilor, riscă să fie aruncaţi în stradă
În momentul de faţă cei doi copii locuiesc într-un bloc, la periferia oraşului Târgu-Jiu. Stau într-o cameră insalubră, fără curent şi apă. Bunica nu are nici un venit, decât alocaţia copiilor. Cu suma de 84 de lei pe lună, femeia trebuie să le dea să mânânce dar şi să-şi plătească dările la stat. Andrei merge la grădiniţă, pentru că bunica nu s-a îndurat să îl lase acasă. Are rezultate foarte bune la învăţătură şi este, conform educatorilor, un băiat foarte inteligent. Nu îi ajută nimeni cu niciun leu. Trăiesc de pe o zi pe alta, în speranţa că cineva le va deschide o uşă, le va spune să s-a terminat acest coşmar. Mai nou, bunica a primit somaţie de evacuare, din cauza datoriilor mari la întreţinere ,,Unde să plec, nu am unde. Am 60 de milioane datorii, ce să fac, să iau copiii şi să merg în stradă? Au venit cei de la Protecţia Copilului să îi ia, dar m-am opus. Suntem săraci, dar sunt copiii mei. Îi spăl, îi îngrijesc, îi duc la grădiniţă, aşa cum pot, îi ajut să fie oameni”, a spus bunica. Trăiesc din mila vecinilor, iar în unele zile oamenii se mai îndură să le cumpere câte o pâine. În restul zilelor, copiii visează, şi doar atât. Dacă pentru copiii din oraş calculatorul a devenit o obişnuinţă, pentru Bianca şi Andrei aceste lucruri par desprinse din basmele bunicii. La ei nu a venit Moş Crăciun. Bianca şi-ar fi dorit o păpuşă mare iar Andrei un jeep de jucărie. Ei speră că la anul Moşul nu îi va ma uita şi le va aduce cadourile mult visate.
La doar trei ani, suferă de leucemie
Şi de parcă toate acestea nu erau suficiente pentru micuţi, acum doi ani viaţa a luat o întorsătură tragică. La doar trei ani, Bianca Maria suferă de leucemie, se pare, în stadiu destul de avansat. ,,Prin noiembrie, am văzut că începuseră să îi apară nişte pete pe corp. Apoi am văzut că acestea nu mai dispăreau. M-am speriat şi am dus fata la doctor. Acolo mi-au spus că are cancer în sânge. Nu se observă, e o fetiţă destul de vioaie, dar de multe ori mă trezesc cu ea că îi curge sânge din nas. De la Târgu-Jiu m-au trimis cu ea la Bucureşti. M-am împrumutat şi am plecat la Bucureşti, unde i-am făcut controale peste controale. Trebuie să merg în fiecare lună cu ea la spital, dar nu am cum. Mă costă şapte milioane tratamentul, de unde să face eu rost de banii ăştia? Plus că trebuie să îi fac mereu transfuzii şi trebuie să îi cumpăr să mânănce numai fructe. Eu de-abia pot să le iau o pâine”, a spus bunica, cu lacrimi în ochi. Situaţia dramatică a fetiţei nu i-a mai dat voie să meargă nici la grădiniţă. Îşi dorea să se joace alături de fratele ei, dar acum micuţa este nevoită să stea acasă. Bunicii din partea tatălui ştiu de boala Biancăi, la fel şi părinţii, dar se pare că rămân indiferenţi, nepăsându-le că viaţa acestui copil se ţine atârnată de un fir de aţă. Bunica a făcut nenumărate cereri la instituţiile publice şi la oamenii importanţi ai judeţului, să o poată ajuta să plece cu micuţa la Bucureşti, să îi facă tratamentul de care are atâta nevoie. Nu a răspuns nimeni la nicio cerere. Însă femeia nu se dă învinsă. ,,O voi ţine, cu ajutorul lui Dumnezeu, până la cinci ani aşa. Apoi am înţeles că îi pot face o operaţie. Nu ştiu, mă duc peste tot, bat la toate uşile, trebuie să îmi deschidă cineva”, a mai spus femeia.
Au nevoie de o mână de ajutor
Copiii sunt ajutaţi uneori de un preot din Turcineşti. Le mai aduce alimente şi îi mai ajută cu bani, însă nu este suficient. Aceştia au nevoie de educaţie şi de o locuinţă unde să nu mai fie nevoiţi să coloreze la lumina lumânării, sau să mânănce în pat, pentru că spaţiul nu le permite. Aceşti micuţi au nevoie de părinţi, care să îi ajute să vadă viitorul altfel, să poată să devină oameni. Pentru mulţi copii dulciurile, hainele, sau cărţile de poveşti sunt lucruri obişnuite. Pentru Bianca şi Andrei aceste lucruri sunt mult prea mult. Bianca vrea să se facă doctoriţă, iar Andrei încă nu s-a decis. Aceşti copii trebuie ajutaţ iar oamenii cu suflet ar trebui să se gândească la faptul că pot salva vieţi.
