Actorii Horațiu Mălăele și Ion Caramitru, doi titani ai scenei românești, au fost prezenți, sâmbătă seară, în fața publicului din Târgu Jiu într-un eveniment de excepție. Spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele“ s-a desfăşurat în condiţii speciale la Sala Polivalentă din oraşul natal al lui Horaţiu Mălăele. Toţi spectatorii au purtat măşti de protecţie şi la intrare le-a fost testată temperatură şi au dezinfectaţi pe mâini.
Spectacolul ar fi trebuit să se desfășoare în urmă cu o lună în Parcul Coloanei fără de Sfârșit, dar a fost amânat.
Specatacolul a fost precedat de vernisajul unei expoziţii aniversare de grafică semnată Horaţiu Mălăele, care a avut loc la 50 de ani de la prima expoziţie a artistului.
Prezent la prima expoziție a lui Horațiu Mălăele
Scriitorul Ion Cepoi, directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, a fost prezent la prima expoziţie cu lucrări realizate de tânărul Horaţiu Mălăele: „Acum un număr de ani am fost printre cei care am văzut prima expoziţie al lui Horaţiu, la sala «23 August». Era într-o după-amiază. Nu mai ştiu dacă era primăvară sau toamnă. Ne-am întâlnit pe stradă şi Horaţiu mi-a spus: «Hai să vezi o expoziţie». Expoziţia era în fosta sală «23 August», unde este sediul Teatrul «Elvira Godeanu» în acest moment . Vă imaginaţi că la vârsta aceea şi la starea de bezmeticire nu puteam eu să am nu ştiu ce criterii artistice. Important este că am fost acolo. Ceea ce realizează Horaţiu aici sunt stări de spirit prinse în diverse ipostaze, indiferent că este vorba de portret, este vorba de mari personalităţi ale culturii româneşti, rămân stări de spirit“.
Cum s-a răzbunat pe profesorul de istorie
Ion Cepoi a amintit şi un episod interesant din viaţa liceanului Horaţiu Mălăele, când a desenat pe tabla din clasă caricatura unui profesor: „Horaţiu a debutat cu un an înainte. Prima ieşire în public al lui Horaţiu a fost pe tabla din clasă a Liceului Tudor Vladimirescu, când a făcut caricatura profesorului de istorie. A rămas în legendă. Nu a fost exmatriculat pentru că avea un diriginte extraordinar, profesorul de germană“.
Ion Caramitru: „Nu este perfect şi îi mai lipseşte câte o bucăţică“
Actorul Ion Caramitru a vorbit că desenele colegului şi prietenului său reușesc să redea esența personajelor: „Ceea ce caracterizează talentul în această direcţie a lui Horaţiu este o subtilitate nebună de ghicii şi de a pune în evidenţă ceea ce de multe ori fiinţele pe care le desenează vor să le ascundă. Unul din principile mele câtă vreme am fost şi profesor la şcoala de teatru a fost că cei care se apucă de această meserie trebuie să se uite la oameni. Uitându-se la oameni, la cum arată, cum sunt îmbrăcaţi, cum se mişcă, cum vorbesc, poţi să ghiceşti ceea ce sunt în substanţă aceşti oameni. Oamenii nu vor să arate cum sunt. Vor să arate cum vor să fie. În aceste portrete îi vedeţi pe eroii acestor portrete aşa cum sunt ei de fapt.
În autoportretele lui care sunt nenumărate, de obicei el desenează şi în timpul spectacolelor pe care le facem împreună, este obsedat, în special, de propria lui imagine, în care decupează tot felul de bucăţele, probabil că încercând să le spună celor care privesc că nu este perfect şi că-i mai lipseşte câte o bucăţică din el“.
Ion Caramitru a spus că spectacolul realizat împreună cu Horaţiu Mălăele şi violoncelistului Adrian Naidin este unic: „De foarte mult timp colaborăm într-un spaţiu extrem de aerist al culturii. Suntem poate ultimii mohicani care ne mai permitem luxul de a practica poezia spusă, nu recitată. Este o diferenţă, pe de o parte de vocaţie, apropo de cei care practiucă lucrul acesta, şi de înţelegere pentru cei care sunt interesaţi şi facem din asta, împreună şi de multe ori şi separat, un însemn ornamentat al existenţei noatre artistice“.
Mălăele: „Artiştii pleacă pentru a fi recunoscuţi“
Horaţiu Mălăele a precizat la vernisajul expoziției sale că artiştii nu sunt apreciați în timpul vieţii: „Un prieten de-al meu, Emil Brumaru, a fost întrebat odată: «Ce faci, Emile?» Şi el a folosit un catren: «Stau şi scriu/ Opere/ Ce o să se descopere/ Cu mult mai târziu». Foarte înţelept şi adevărat dacă ne gândim că actualitatea sau contemporaneitatea în toată puterea ei semantică nu este dispusă, de obicei, să îşi primească artiştii, deoarece artiştii pleacă pentru a fi recunoscuţi în străinătate sau pleacă definitiv. Şi atunci contemporaneitatea este dispusă la această comoditate. Faptul că dumneavoastră faceţi această reverenţă cât timp mă mai aflu printre dumneavoastră este o chestie care mă flatează peste măsură şi mă emoţionează. Vă urez să ne întâlnim peste 50 de ani, când voi avea 118 şi să sărbătorim împreună acest eveniment“.
