spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesDoi titani ai teatrului românesc vor juca lângă Coloana lui Brâncuși

    Doi titani ai teatrului românesc vor juca lângă Coloana lui Brâncuși

    Doi mari titani ai teatrului românesc vin la Târgu Jiu pentru a juca pe scena care va fi amplasată în Parcul Coloanei „fără de Sfârșit“. Este vorba de spectacolul „Caramitru-Mălăele-Câte-n lună și în stele“. Cei doi îndrăgiți actori vor juca într-un cadru special, lângă Coloana lui Brâncuși. „Main event-ul acestei luni, care va reprezenta și închiderea stagiunii, este unul dintre cele mai importante evenimente, poate la fel de important cum a fost și cel de deschidere a stagiunii estivale cu concertul luni Nicu Alifantis, și mă refer la spectacolul «Caramitru-Mălăele-Câte-n lună și în stele», care se va desfășura pe data de 25 septembrie, de la ora 19,00 în Parcul Coloanei «fără de Sfârșit»“, a precizat Cosmin Brehuță, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“.

    500 de locuri în parcul Coloanei

    Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a teatrului din Târgu Jiu, cât și pe www.tomtix.ro. Prețul unui bilet este de 30 de lei.

    „Sunt convins că vor fi multe solicitări din partea publicului și din acest motiv am luat decizia ca spectacolul să se desfășoare în parcul de la Coloană, unde vor fi 500 de locuri. Sperăm că vremea va ține cu noi. În caz contrar, evenimentul va fi reprogramat“, a mai precizat Cosmin Brehuță.

    Expoziție aniversară a lui Horațiu Mălăele în locul unde a debutat acum 50 de ani

    Cu o săptămână înainte de spectacol, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ va avea loc o expoziție specială a lui Horațiu Mălăele. „O expoziție aniversară, 50 de ani de la prima expoziție grafică a maestrului Horațiu Mălăele, care se va desfășura în același loc în care a debutat ca artist plastic, și anume la Teatrul Dramatic «Evira Godeanu». Rămâne să vedem în funcție de condițiile actuale dacă expoziția va avea loc în interiorul clădirii, dacă nu cu siguranță vom găsit o soluție să expunem lucrările în afara teatrului, de-a lungul și de-a latul clădirii“, a mai precizat Cosmin Brehuță.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: