spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialDouă expoziții de pictură, fotografie și grafică

    Două expoziții de pictură, fotografie și grafică

    Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează vineri 2 august 2019 începând cu ora 16.00 vernisarea expoziției „Unu/doi” la Galeria de artă din Ruse, Bulgaria. Curatorul expoziției Teodor Dădălău spune că vor fi expuse aproape jumătate din lucrările realizate în timpul celor 30 de ediții ale Festivalului Internațional al Artelor Vizuale Gorj Fest. Iubitorii de frumos au posibilitatea să vadă  câteva dintre cele mai reușite lucrări de pictură, fotografie și grafică realizate de Ivan Kanchev din Bulgaria, Liliana Galor din Israel, Felicia Savițcaia din Republica Moldova, Vlad Lozovanu din Republica Moldova, Paul Senez din Franța, Santiago Polo din Spania, Dan Popescu din România, Marinel Tira din România și Cristian Ianța din România.

    Luni 5 august 2019, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează începând cu ora 12.00 în sala Florin Isuf vernisarea colecției “Obștea Peștișani”. Curator al expoziției este Ilie Fuiorea, iar la vernisare va participa și criticul de artă Florin Hutium. Din ciclul “colecții și colecționari”, colecția “Obștea Peștișani” vă prezintă o parte din tablourile semnate de cei prezenți la Festivalul Internațional al Artelor Vizuale Gorj Fest. Tablourile au fost donate de artiști ca drept mulțumire pentru sprijinul acordat în buna organizare a festivalului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: