spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăSocialDouă târguri de animale autorizate, în Gorj

    Două târguri de animale autorizate, în Gorj

    Încă patru vor primi avize de funcţionare!

    Crăciunul se apropie, iar gorjenii vor începe achiziţionarea porcilor pentru sacrificare. Vestea proastă este că la nivelul judeţului Gorj, doar două târguri de animale îndeplinesc condiţiile de funcţionare, alte patru urmând a fi autorizate temporar abia în preajma sărbătorilor de iarnă.

    Numărul gospodarilor care au crescut porci pentru sacrificare, în acest an, a scăzut semnificativ. De la 100 de mii de porci sacrificaţi de Crăciun în anii precedenţi, în 2013 numărul acestora nu depăşeşte 60 de mii, după cum reiese din evidenţele Direcţiei Sanitar- Veterinare Gorj. Doar două târguri de animale din Gorj sunt autorizate, în acest moment de DSV, ceea ce ar însemna un preţ mult mai mare al porcilor ce urmează a fi vânduţi în perioada sărbătorilor de iarnă. O soluţie în acest sens, ar fi avizarea a încă alte patru târguri, pentru ca şi cumpărătorii să nu scoată foarte mulţi bani din buzunar pentru achiziţionarea unui porc. „Din păcate avem numai două târguri care îndeplinesc condiţiile de funcţionare. Avem unul la Târgu-Jiu şi unul la Târgu Logreşti. În judeţ mai funcţionează încă patru târguri: la Peşteana, Bâlteni, Săuleşti şi Bolboşi. Sunt târguri pe care le vom aviza pe perioada sărbătorilor, pentru a avea certitudinea că putem să verificăm porcii înainte de a fi cumpăraţi şi a fi o concurenţă corectă pe piaţă pentru că dacă vor rămâne doar cele două târguri, probabil preţul va creşte şi gorjenii noştri nu vor avea de unde să cumpere un porc de Crăciun pentru sacrificare”, a declaart Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar- Veterinare Gorj.

    Au primit deja sancţiuni!

    În perioada sărbătorilor creşte şi riscul apariţiei trichinelozei, iar veterinarii le recomandă celor care sacrifică porci să verifice carnea înainte de a o consuma. În acest sens, pentru ca sănătatea umană să nu fie pusă în pericol prin consumul de carne de porc, inspectorii DSV Gorj au demarat deja acţiunile de control. Primele nereguli nu au întârziat să apară şi odată cu ele şi sancţiunile. Astfel, sfârşitul de săptămână a fost cu ghinion pentru doi proprietari de porci. „Noi am început acţiunile de săptămâna trecută, am şi aplicat două sancţiuni în două târguri, vineri şi duminică, la doi proprietari care transportau porcine în maşini neautorizate şi necrotaliaţi. Vom continua aceste acţiuni pe toată perioada, până la Crăciun, în toate târgurile”, a mai spus Ion Iliuţă. Sacrificarea porcilor în târgurile din judeţul Gorj este interzisă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: