spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialDrumul cunoașterii operei și filosofiei lui Constantin Brâncuși continuă pentru membrii echipei...

    Drumul cunoașterii operei și filosofiei lui Constantin Brâncuși continuă pentru membrii echipei Infinity of the Bird in Space

    tabara-motruÎn cadrul celei de-a a cincea activități a proiectului EUROSCOLA, membrii echipei Infinity of the Bird in Space de la Colegiul Tehnic Motru şi-au propus să promoveze viața și opera lui Constantin Brâncuși în rândul olimpicilor care au obținut rezultate importante la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare.

    Cu această ocazie, elevii de la Motru au participat la Tismana (județul Gorj), unde Mitropolia Olteniei și Fundația “Cuvântul care zidește” au organizat Tabăra S. I. R. de excelență pentru elevii olimpici din Oltenia (Science – Intelligence – Research), desfășurată în perioada 3-6 iulie. La activitățile cu caracter cultural-educativ au participat un număr total de 65 de elevi olimpici din județele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea. Membrii echipei Infinity of the Bird în Space au diseminat în rândul olimpicilor și profesorilor însoțitori importanța patrimoniului românesc în formarea și consolidarea identităţii europene, subliniind, în același timp, admirația lui Constantin Brâncuși pentru Maria Tănase. Apelul la patrimoniul cultural a reprezentat din nou o provocare, având în vedere contextul problematic pe care îl regăsim în momentul de faţă în spațiul european. În contextul negocierilor purtate de Uniunea Europeană cu Marea Britanie în privința Brexit-ului, pericolului ascensiunii populismului și curentelor eurosceptice, precum și în lupta continuă împotriva terorismului, cetățenii europeni pot reconstrui un viitor mai sigur doar prin revenirea la respectarea valorilor și principiilor care au stat, pentru 60 de ani, la baza construcției europene: toleranţa, solidaritatea, libertatea de exprimare, unitatea, etc. Privind din această perspectivă, dincolo de valoarea estetică a obiectelor de patrimoniu, membrii echipei “Infinitul Păsării Măiastre”/ “Infinity of the Bird în Space” și-au propus să exploreze dimensiunea socială a acestora, cu scopul de a contribui în mod direct la formarea și consolidarea solidarității şi coeziunii sociale, care transcend clivajele, barierele, stereotipurile dintre cetățenii comunității europene.

    Impresiile celor prezenţi la activitate:

    „Frumusețea unei patrii este dată în special de tradiții, obiceiuri și istorie, dar cel mai important este ca acestea să se păstreze și să rămână vii, atât în sufletele noastre, cât și pentru celelalte persoane. După părerea mea, acest proiect are un scop foarte frumos, care poate fi atins foarte ușor, un proiect care aprinde în inimi o făclie ce îi încântă pe tineri și îi bucură foarte mult, având în vedere și obiectivul acestui proiect. Este foarte important ca artiștii, autorii și oamenii importanți care au schimbat culorile epocii din care au venit și care au rămas în istorie să fie păstrați și până în ziua de astăzi, în sufletele noastre, dar, mai important, trebuie să rămână ceva important și în operele acestora”, a spus Ana-Maria Olteanu, Școala Gimnazială Murgaşi, Județul Olt. „Încercarea îndrăzneață a elevilor Colegiului Tehnic Motru, de a promova prin port, fapte și cuvânt patrimonial cultural național din județul Gorj, este o activitate deosebit de utilă și rodnică, atât pentru cei implicați, deoarece îi învăță să prețuiască ceea ce promovează, dar mai ales pentru auditoriul care are ceva nou de învățat. Am rămas profund impresionați de implicarea și colaborarea echipei de proiect și ne rămâne doar să-i felicităm din suflet, atât pentru eforturile depuse, dar mai ales pentru rezultate”, a declarat preot profesor Ionuţ Bordeiaşi, Liceul Teologic Târgu-Jiu. „O idee măreață și o activitate benefică pentru elevi cât și pentru cadrele didactice”, a spus prof. Mirela Luţu, Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”, Slatina, Județul Olt.

    Material realizat de membrii echipei Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: