spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDuminică se dau ANL-urile

    Duminică se dau ANL-urile

    Beneficiarii de locuinţe ANL îşi vor alege duminică garsonierele sau apartamentelor construite în zona Narciselor din Târgu-Jiu. După încheierea contactelor cu aceşti tineri, Primăria Târgu-Jiu le-ar putea înmâna cheile pe 16 septembrie, chiar în prezenţa premierului Victor Ponta.

    Beneficiarii locuinţelor ANL din Târgu-Jiu sunt aşteptaţi, duminică, de la ora 11:00, la o şedinţa publică desfăşurată la Sala Sportului din municipiu. Ionuţ Jilăveanu, director în cadrul primăriei Târgu-Jiu, a declarat că atunci se va face repartiţia garsonierelor şi apartamentelor ANL din zona Narciselor. Jilăveanu a mai anunţat că pe 16 septembrie cei 165 de tineri ar putea intra în posesia cheilor. „Duminică, la ora 11:00, ne întâlnim cu beneficiarii locuinţelor ANL, cei care au obţinut la repartiţie o locuinţă ANL pentru a-şi alege în funcţie de punctajul obţinut garsonieră sau apartament. Întâlnirea va avea loc la Sala Sporturilor unde i-am invitat pe toţi beneficiarii. După ce îşi vor alege locuinţa vor semna şi contractele şi se vor muta şi în locuinţe. Înmânarea cheilor ar putea fi făcută pe 16 septembrie”, a anunţat Ionuţ Jilăveanu de la Primăria Târgu-Jiu. Este posibil ca înmânarea cheilor de la ANL-uri să fie făcută chiar în prezenţa premierului Victor Ponta, aşteptat la Târgu-Jiu la deschiderea noului an şcolar. Primăria Târgu-Jiu a finalizat lucrările la cele patru blocuri cu garsoniere şi apartamente ANL pentru tinerii sub 35 de ani care au obţinut un punctaj favorabil în urma depunerii unui dosar de-a lungul timpului. Autorităţile locale promit că în zona Narciselor va fi creat un adevărat cartier al Tineretului, acolo urmând a fi construite alte locuinţe ANL, dar şi împărţite loturi pentru construirea de case în baza Legii 15.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: