spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesElevi școlarizați de societatea care a preluat Avicola

    Elevi școlarizați de societatea care a preluat Avicola

    Avicarvil, compania care a preluat fosta societate de creștere și valorificare a puilor, Avicola Târgu Jiu, a început școlarizarea în sistem dual a 28 de elevi. Școlarii primesc o bursă din partea școlii, dar și o contribuție bănească din partea societății. „Avicarvil, firma care a luat fosta societate Avicola Târgu Jiu, au venit și solicită să școlarizăm copii pe industrie alimentară. Sunt 28 de copii care se pregătesc la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru“ pe învățământ profesional dual“, a precizat Ion Ișfan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    Peste 500 de elevi sunt înscriși în învățământul profesional

    În prezent, peste 500 de elevi sunt înscriși în învățământul profesional. Șase clase sunt în sistemul dual. „Sunt 22 de clase la învățământul profesional la care sunt înscriși 512 copii. Avem șase clase de învățământ profesional dual cu Complexul Energetic Oltenia. Am propus și pentru anul școlar următor șase clase pe învățământ școlar profesional cu Complexul Energetic Oltenia“, a mai precizat Ion Ișfan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: