Avicarvil, compania care a preluat fosta societate de creștere și valorificare a puilor, Avicola Târgu Jiu, a început școlarizarea în sistem dual a 28 de elevi. Școlarii primesc o bursă din partea școlii, dar și o contribuție bănească din partea societății. „Avicarvil, firma care a luat fosta societate Avicola Târgu Jiu, au venit și solicită să școlarizăm copii pe industrie alimentară. Sunt 28 de copii care se pregătesc la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru“ pe învățământ profesional dual“, a precizat Ion Ișfan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Peste 500 de elevi sunt înscriși în învățământul profesional
În prezent, peste 500 de elevi sunt înscriși în învățământul profesional. Șase clase sunt în sistemul dual. „Sunt 22 de clase la învățământul profesional la care sunt înscriși 512 copii. Avem șase clase de învățământ profesional dual cu Complexul Energetic Oltenia. Am propus și pentru anul școlar următor șase clase pe învățământ școlar profesional cu Complexul Energetic Oltenia“, a mai precizat Ion Ișfan.