spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii cu note sub cinci au intrat la liceu

    Elevii cu note sub cinci au intrat la liceu

    Peste 200 de elevi care au terminat clasa a opta vor intra la liceu, chiar dacă mediile după evaluarea naţională au fost sub nota cinci. Aceştia nu vor intra în schimb la cele mai importante colegii, însă, din lista lungă a celorlalte licee şi aceştia îşi vor găsi un loc. Mai norocoşi sunt elevii care vor susţine corijenţele în toamnă, pentru că nu vor mai trece prin emoţiile examenului de evaluare naţională.

    Chiar dacă au obţinut medii sub cinci după susţinerea examenului de evaluare naţională, elevii clasei a opta nu vor rămâne pe dinafară. Aceasta este legislaţia, spune inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, care susţine că elevii cu pricina îşi vor găsi fără probleme un loc la celelalte licee din judeţ, chiar dacă notele lor sunt chiar şi de doi sau trei. Cei mai norocoşi sunt elevii care nu au susţinut examenul de evaluare naţională în vară, pentru că au rămas corijenţi. Asta pentru că, după ce vor susţine corijenţele, aceştia vor fi repartizaţi la liceu, fără să mia treacă prin probele de foc ale evaluării naţionale. „Conform legislaţiei în vigoare, nici un elev nu va rămâne pe dinafară. Chiar şi cei care au obţinut medii sub nota cinci la evaluarea naţională din acest an. Avem în momentul de faţă peste 240 de elevi sunt admişi la liceele din Gorj, după prima repartizare computerizată. Cei care mai au de susţinut corijenţe în toamnă nu vor mai trece prin febra examenului de evaluare naţională, ci vor fi admişi direct”, a explicat Ion Işfan, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Anul acesta, la nivelul judeţului Gorj au susţinut examenul de evaluare naţională peste 4.000 de elevi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: