spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii Liceului "Constantin Brăiloiu", calificaţi la olimpiadele naţionale

    Elevii Liceului „Constantin Brăiloiu”, calificaţi la olimpiadele naţionale

    Elevii şi profesorii Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu au început pregătirile pentru Olimpiadele Naţionale pe specialităţi. În luna februarie s-au desfăşurat etapele în şcoală ale Olimpiadelor Naţionale de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor şi Arta Actorului secţiunea individual. Odată cu aceste concursuri educaţionale, elevii au avut şansa să demonstreze ce pot şi desigur acest lucru se va reflecta şi în etapa naţională, care se desfăşura la începutul lunii aprilie.

    Talentul este arma de bază a elevilor de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”. Îndrumaţi de profesorii care au scos la iveală calităţi elevilor, aceştia din urmă au participat la olimpiade iar rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, conform reprezentanţilor liceului târgujian, la Catedra de Arte Vizuale au fost admişi următorii elevi: Anca Vlădoiu pentru Olimpiada Arte Plastice Pictură, Mihaela Gruianu pentru Olimpiada Arte Plastice Grafică, Cristina Prunariu pentru faza naţională a Olimpiadei de Arhitectură şi Daniela Florentina Marcu pentru Olimpiada de Istoria Artei şi a Arhitecturii, coordonaţi de profesorii Daniel-Dumitru Şerban, Cristina Ploscariu şi Daria Ionescu Haidău. Aceşti elevi se vor întrece cu colegii lor din ţară în perioada 2-6 martie la Craiova. La specialitatea Arta Actorului, secţiunea individual au dorit să îşi măsoare talentul opt elevi. Dintre aceştia au fost declaraţi admişi pentru etapa Naţională: Andreea Persu din clasa XI-a, Iulian Marinescu şi Georgiana Frunză din clasa a XII-a. Coordonaţi de profesorul Cosmin Brehuţă, elevii vor reprezenta liceul din Târgu-Jiu la Galaţi în perioada 02-05 martie.
    În data de 5 martie va avea loc şi etapa în şcoală a Olimpiadei Naţionale Instrumentale şi Vocale pentru clasele IX-XII.

    Elevii talentaţi vorbesc despre şcoala lor

    „Şcoala mea este diferită. Încă de când am pășit prima dată pe holurile liceului de arte am știut că ceva este diferit, nu am înțeles ce, dar am știut că trebuie să le fiu elevă minunaților profesori ce-o conduc. Am aflat că viziunea instituției ce urma să-mi fie școală este educația, acum sunt sigură că aici se formează oamenii! Aici am învățat că sunt cel mai important om din viața mea. între zidurile acestei școli se întâmplă lucruri minunate, la teatru se întâmplă lucruri minunate, este altceva decât viața de zi cu zi. Lucrul cu artiștii este ca o eliberare de monotonie…învățăm să ne jucăm, să jonglăm cu sentimentele noastre și să ne bucurăm de viață”.

    Luiza Guţu, clasa aXII-a C Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăilou” Târgu-Jiu

    „Am crescut în şcoală şi am cunoscut oameni pe care acum îi cred şi îi simt îngerii mei păzitori, sufletele lor mi-a dăruit tot ce aveam nevoie, am trecut prin şcoala la braţul unor oameni care m-au învăţat că greşeala este un pas înainte şi eşecul este p lecţie a reuşitei. În Liceul de Muzică şi Arte Plastice, locul în care mi-am găsit maturitatea, am cunoscut fericirea, adevărul meu, a fost pentru mine o casă, acea căsuţă unde binele şi răul m-au ajutat, acolo unde greşeala şi reuşita, bunătatea şi răutatea sunt lecţii de viaţă şi te fac să crezi în tine şi în forţele tale. Mă uit la colegii mei şi realizez cât de multe ne-a oferit liceul, deoarece a creat oamenii zilei de mâine. Profesorii, elevii, oamenii care ne oferă bună stare, instrumentele, clasele, totul emană sentimentul unei dorinţe aprige de evoluţie. Când vrei, întotdeauna reuşeşti, de aceea cred în acest liceu”

    Georgiana Frunză, clasa aXII-a C Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăilou” Târgu-Jiu

    Liceul de Muzică şi Arte Plastice, un loc în care talentul pluteşte prin aer, un loc în care armonia şi frumosul se îmbină perfect. Este locul pe care îl îndrăgesc încă de pe vremea când aveam 12 ani, când am păşit prima dată aici cu mult entuziasm şi cu multe emoţii. De atunci a început adevărata mea dezvoltare, atât artistică cât şi intelectuală. Am fost primită cu căldură si răbdare, profesorii fiind minunaţi. Am descoperit copii extrem de talentaţi, pregătiţi foarte bine de îndrumători, am descoperit o altă lume. Anii de liceu pentru mine au fost o minune. Am cunoscut cei mai frumoşi oameni de pe pământ, profesorii mei de teatru, oameni pe care îi voi iubi si le voi fi recunoscătoare toată viaţa, sunt oamenii care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, m-au ajutat să fiu Eu. Sunt oameni care indiferent de problemele pe care le ai, te ajută, te înţeleg şi te înalţă, oameni care ne-au ajutat să ne apropiem de colegi, să lucrăm în grup. Datorită lor am ieşit la public, dăruind, am învăţat să comunic cu tot trupul şi cu tot sufletul, m-au învăţat să am încredere în mine. Dacă doriţi un loc frumos, armonic, în care dezvoltarea personală depăşeşte limitele raţionale, în care sufletul este el mai important veniţi cu credinţă la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu”

    Alexandra Giurca, clasa aXII-a C Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăilou” Târgu-Jiu

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: