spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii și studenții vor primi sprijin financiar pentru achiziția de calculatoare

    Elevii și studenții vor primi sprijin financiar pentru achiziția de calculatoare

    S-a dat start la programul Euro 200 care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziţionării de calculatoare.

    Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.

    „Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

    Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru derularea „Euro 200” în anul 2019 (aproximativ 12 milioane lei).

    Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 19 aprilie 2019, inclusiv.  „Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii”, transmit reprezentanţii din Educaţiei.

    Afișarea pe site-ul euro200.edu.ro a beneficiarilor este prevăzută pentru data de 30 de mai. În perioada 31 mai – 20 iunie se depun și se evaluează contestațiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afișarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menționată anterior.

    Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: