spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialEste asigurată securitatea la locul de muncă?

    Este asigurată securitatea la locul de muncă?

    La teorie se pricepe toată lumea. Practica ne omoară. Deloc în glumă, ci efectiv serios am adus în atenţie gorjenilor un subiect legat de securitatea asigurată sau nu de angajator la locul de muncă. Aproape la unison, cetăţenii au mari îndoieli când vine vorba de încredere şi respectarea obligaţiilor care revin angajatorilor. De unde scepticismul, am întrebat curioşi să vedem legea prin ochii lor, a oamenilor de rând. Răspunsul primit a venit aproape majoritar inspirat din nepăsarea în faţa anumitor rigori, sub ideea că „merge şi aşa, şi ce dacă?!”

    Nu mai puţin importantă este cunoaşterea prevederilor legale de către angajatori care practică diferite munci, cu diferite grade de risc. Instructajul nu se mai face cu rigurozitate, dar nici angajatul nu este interesat să cunoască la ce se expune. Părerea a venit de la un fost miner care a spus că „mergeam la instructaj regulat, lunar. Se făcea ca lumea, se ştia de risc, ne era teamă altfel. Acuma, fiecare cu treaba lui, iar instituţiile se luptă cu morile de vânt”, a spus omul. O altă explicaţie pentru nesocotirea obligaţiilor de către angajator vine de la faptul că „instructajul se face cu o anumită investiţie, dar activitatea restrânsă sau neprofitabilă, criza asta i-a determinat pe unii să se creadă că de superficialitate se îmbolnăvesc şi cei de la ITM sau alte instituţii abilitate”, a adăugat alt cetăţean. Alţi foşti sau actuali salariaţi din diverse arii de activitate nu se pot abţine să nu facă o paralelă între ce e la noi şi ce este „pe afară”. Vocea lor s-a dovedit destul de vehementă. „Se face caz despre protecţia muncii sau nevoia de un grad de siguranţă la locul de muncă doar când se întâmplă o nenorocire. Aşa e la noi, trebuie să plătim cu viaţa prostia şi incompetenţa”, au spus la unison alţi cetăţeni. Pe de altă parte, şi măsurile ITM sunt prea domoale. Trebuie accentuate controalele şi pedepsele să devină mai dure, au fost de părere alte persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: