spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialFamiliile primesc îndrumare

    Familiile primesc îndrumare

    Copiii cu dizabilităţi au parte de activităţi speciale care să-i antreneze dar şi să-i ajute la integrarea în familie. Părinţii sunt şi ei consiliaţi şi îndrumaţi, astfel ca rezultatele să fie unele benefice. Acesta este scopul proiectului „Eu şi familia mea”, care a fost lansat ieri de Fundaţia „SOS Copiii Gorjului”, cu aport şi de la parteneri elveţieni.

    Proiectul „Eu şi familia mea” se adresează copiilor beneficiari ai serviciilor furnizate de Fundaţia „SOS Copiii Gorjului” are o durată de 14 luni şi aduce mai multe avantaje. Cel mai important este pentru copii faptul că li se dezvoltă abilităţi de comunicare şi participă la activităţi de socializare. Acestea pot fi atinse printr-o strategie de susţinere a copilului cu deficienţe, printr-o intervenţie integrată. Proiectul a debutat practic anul trecut, în noiembrie, dar durata de derulare atinge 14 luni, este derulat în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic Participarea Societăţii Civile, Schema de grant pentru ONG-uri, componenţa social. Proiectul a primit cofinanţare de la Elveţia. Acesta se adresează unui grup de 30 de copii cu dizabilităţi, beneficiari direcţi şi 60 de membri ai familiilor. Activităţile vor fi găzduite la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru copii. Proiectul este unul amplu pentru că nu exclude nici familiile invitate la consiliere. „La 15 noiembrie a demarat proiectul, au fost lunile pregătitoare. Sunt activităţi concrete care se fac cu copii şi activităţi care se fac cu părinţi. Familiile doritoare s-au înscris în proiect, dar nu numai cele ale copiilor de la Centrul de Recuperare. Noi am gândit acest proiect dorind să oferim o intervenţie integrată atât la nivelul copilului, cât şi al familiei. Se doreşte o susţinere a familiei, educativă şi psiho-socială a membrilor familiei”, a declarat Doina Cristea, coordonatoarea proiectului.

    „Nu ştim nevoia lor exactă”

    Pentru mame, consilierea de care au parte prin intermediul proiectului „Eu şi familia mea” este extrem de importantă. „În primul rând, mulţi dintre noi avem copii cu probleme, nu ştim nevoia lor exactă şi nu ne pricepem să lucrăm cu ei. Venim la acest centru pentru a-i recupera şi sperăm ca acest proiect să ne ajute şi mai mult în educarea şi formarea lor ca oameni în societate”, a subliniat Camelia Popescu, mama.

    Activităţile de socializare se fac împreună cu copii cu dezvoltare normală, elevi ai şcolilor din Târgu-Jiu, care la rândul vor afla mai multe despre cum să interacţioneze, să comunice alături de aceşti copii cu nevoi speciale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: