spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialFestivalul Berry Fest la prima ediție. Evenimentul va avea loc sâmbătă

    Festivalul Berry Fest la prima ediție. Evenimentul va avea loc sâmbătă

    Compania Abund Berry din Țicleni, producătorul vinului din mure cu același nume, invită gorjenii, și nu numai, la prima ediție a Festivalului Berry Fest, pe plantația de mure din Țicleni.

    Cei prezeinți vor descoperi procesul prin care trece vinul din mure, de la culesul murelor din plantație, până la degustarea produselor din gama Abund Berry.

    Evenimentul are loc sâmbătă, 25 iulie, cu începere de la ora 17.00, pe plantația Abund Berry din Țicleni. În deschiderea evenimentului va concerta Mihnea Vîlceanu, un tânăr gorjean care ne dă lecții de viață în fiecare zi. Un accident i-a schimbat viața, în sensul în care și-o imaginase până atunci, însă nu l-a oprit să termine facultatea, să participe la concursul de voce la Pro TV ori să se implice în tot felul de proiecte în Timișoara.

    În plus, participanții la Berry Fest vor face cunoștință cu antreprenorii locali și vor putea încerca produsele lor, vor lua contact cu meșteri populari și vor vedea chiar și la o piesă de teatru susținută de tineri actori de la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”.

    După recitalul lui Mihnea Vîlceanu, cei prezenți vor cunoaște poveștile antreprenorilor, într-un dialog cu Ionel Burtea, fondatorul Abund Berry și al acestui festival.

    Apoi va urca pe scenă Ali, o tânără din Craiova, a cărei voce a răsunat la Vocea României, în 2018.

    La ora 21:00 plantația de mure va fi scenă pentru actorii de la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, care vor juca piesa Fabrica de Impro.

    Ionel Burtea-fondator abund berry

    ”Berry Fest este primul festival de acest fel din Gorj, iar organizarea lui în pandemie este o provocare. Îmi doresc să participe cât mai mulți oameni, avem hectare întregi de plantație, să mănânce mure, să guste vinul și să descopere alți producători locali. Totul cu respectarea măsurilor de siguranță. Vor fi concerte, ne vom cunoaște unii pe alții și va fi inclusiv o piesă de teatru. Ba chiar vom asculta un copil din Țicleni cântând la un instrument. Am vrut să fac un eveniment care să ne adune pentru că până la urmă facem parte din aceeași comunitate”, a spus Ionel Burtea, fondatorul Abund Berry.

    Festivalul se desfășoară în aer liber iar măsurile de siguranță sunt puse la punct, astfel încât oamenii să fie în siguranță.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: