spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialFlori şi cănuţe cu vin pentru pensionarii târgujieni

    Flori şi cănuţe cu vin pentru pensionarii târgujieni

    Tradiţiile se păstrează în municipiul Târgu-Jiu. Ca în fiecare an şi anul acesta, chiar dacă mai devreme, reprezentanţii primăriei s-au aflat ieri în mijlocul pensionarilor, acolo unde au împărţit joimărele, mai precis flori şi cănuţe cu vin, un obicei specific judeţului, având o puternică încărcătură spirituală, un obicei care se practică în Joia Mare din Săptămâna Patimilor.

    Cănuţe cu vin, colăcei, flori şi lumânări aprinse. Acesta a fost peisajul care a întregit atmosfera ieri în toate Cluburile Vârstei a Treia din municipiu, un obicei care se păstrează şi astăzi şi de la care reprezentanţii primăriei nu puteau lipsi. Chiar dacă evenimentul a fost marcat cu o săptămână mai devreme, bucuria a fost la fel pentru pensionarii care au apreciat iniţiativa municipalităţii, declarând că această zi este o zi sfântă, care trebuie tratată ca atare. „Este o zi frumoasă, o zi în care am primit flori şi cănuţe şi ne simţim bine. La anii noştri, mai uităm de greutăţi. Ne bucurăm că domnul primar ne face aceste bucurii în fiecare an”, a spus o pensionară din municipiul Târgu-Jiu. În tradiţia populară se spune că aceste joimărele purifică mormintele. Odată purificate pe morminte se aşează 12 colăcei, asemenea celor 12 ucenici ai domnului Isus Hristos, la care se adaugă ceva nuci, mere alte fructe sau dulciuri „să fie pentru sufletul mortului”, căruia îi dau de pomană şi focul pentru a nu suferi de frigul din „lumea celor fără dor”. Colăceii se împart la copiii, care aşteaptă an de an pentru ai primi. Tot joi femeile trebuie să termine hainele noi, ţesute la război pentru fiecare membru al familiei pentru că altfel un personaj malefic, adică „Joimăriţa”, vine sşi le provoacă pagube şi mult rău.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: