spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGăinile tibetane de la Cătunele, exportate în Italia

    Găinile tibetane de la Cătunele, exportate în Italia

    O localnică din comuna Cătunele a reușit să exporte, pentru prima dată, în Italia 16 găini și patru cocoși dintr-o rasă pitică asiatică pe care o crește de mai mulți ani. Păsările nu sunt încă omologate în România. Alina Puncioiu ne spune că păsările vor ajunge în apropiere de Roma: „Am primit o comandă prin Internet de 20 de găini pentru Europa. Vor fi patru cocoși și 16 găini, la vârsta de aproximativ de opt luni. Vor ajunge într-o localitate la aproximativ 15 kilometri de Roma. Vor fi păsări vii, pentru că vor fi transportate de către o firmă autorizată cu care lucrez. Am mai trimis pui prin această firmă. Prețul este la fel ca în țară, de 50 de lei bucata“.

    Până acum, Alina Puncioiu a vândut pui vii doar în țară: „Am avut foarte multe comenzi, în special în București, dar și din Galați, Brașov sau Cluj. Am primit foarte multe comenzi în acest an. Nu am făcut față. În perioada următoare o să opresc comenziile“. Crescătoarea din Cătunele deține în prezent aproximativ 300 de păsări.

    Activitatea a început de la o pereche de păsări primită cadou

    Alina Puncioiu a început activitatea de creștere a păsărilor în urmă cu șase ani: „Totul a început în urmă cu șase ani, de la o pereche pe care am primit-o cadou. A fost o plăcere. Sunt foarte dificil de crescut. Când am depus proiectul la Camera de Comerţ şi Industrie nu mai exista un acest gen de fermă în România. Din informaţiile pe care le am, nu există nimeni să deţină o fermă cu această rasă de păsări. În urma cursurilor de calificare care s-au desfăşurat în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Gorj, m-am gândit să demarez o mică afacere care să-mi aducă şi un anumit profit, având în vedere că deţin o suprafaţă de teren de două hectare. M-am gândit să mă orientez către creşterea acestei rase de găini, care este deosebit de frumoasă, dar care are o carne foarte sănătoasă şi cu ouă la fel de bune pentru organismul uman. Am găsit această rasă de găini mici, de origine asiatică, pentru că nu sunt încă omologate în România. Carnea este recomandată pentru persoanele care suferă de diferite afecţiuni, cum ar fi diabet sau obezitate. Îmi este drag să mă ocup de ele“.

    Au un comportament agresiv

    Păsările pe care le crește au un comportament agresiv, dacă nu sunt obișnuite de mici împreună: „Sunt foarte agresive. Cel mai dificil este cu puii, pentru că trebuie învăţaţi de mici să stea în coteţ, iar găinile după două săptămâni părăsesc puii. De asemenea, există riscul ca, cloţa să mănânce puiul cum iese din ou. Cocoşii se omoară dacă sunt mai mulţi într-o echipă de găini. Fac perechile de la trei săptămâni şi apoi nu se mai despart. O găină nu va cloci vreodată fără să nu aibă cocoşul lângă ea. Este dificil să se obişnuiască cele mai mari cu cele mici. Adaptarea se face în 3-4 luni. Rişti să se omoare între ele. Mănâncă doar grâu şi porumb. Singurul tratament pe care îl administrez este frunza de usturoi tocată din grădină“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: