spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialGhenele de gunoi, spălate în fiecare zi, pe timp de caniculă

    Ghenele de gunoi, spălate în fiecare zi, pe timp de caniculă

    Temperaturile ridicate din ultima perioadă le-au dat de furcă şi celor de la firma de salubrizare din municipiul Târgu-Jiu. Potrivit conducerii, eurocontainerele dintre blocuri au fost spălate în fiecare zi, de o spălătorie autorizată, pentru a nu emana mirosuri urâte, având în vedere temperaturile extrem de mari. „Datorită temperaturilor ridicate din ultima perioadă am luat decizia, ca eurocontainerele, ce se află pe platformele dintre blocuri să fie spălate mult mai des. Avem contracte cu o spălătorie din municipiul Târgu-Jiu, care le spală, după care sunt duse la noi la depozitul ecologic, pentru a fi reabilitate în cazul în care este nevoie”, a spus Luis Popa, directorul firmei de salubrizare, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Acelaşi regim l-au avut şi maşinile cu care se ridică gunoiul. „În acelaşi timp şi maşinile de salubrizare folosite pentru golirea acestor eurocontainere au intrat şi ele într-un program de dezinfecţie şi spălare. În această perioadă aceste maşini sunt spălate zilnic, datorită faptului că sunt zone în oraş unde se ridică anumite deşeuri menajere, şi automat maşinile capătă un miros neplăcut. Cu toate că avem echipe care merg zilnic să verifice aceste eurocontainere, am pus la dispoziţia cetăţenilor un număr de telefon 0253.211.445, unde pot să ne sesizeze tot ce este legat de aceste eurocontainere. Avem rugămintea la administratorii de blocuri să ne transmită dacă în zona lor au probleme cu aceste eurocontainere”, a adăugat Luis Popa. La nivelul municipiului Târgu-Jiu sunt aproximativ 720 de euro containere, de 1, 1 metri cubi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: