spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialGorjenii au celebrat Ziua Europei

    Gorjenii au celebrat Ziua Europei

    Ziua de 9 Mai, cu triplă semnificaţie, Proclamarea Independenţei de Stat a României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite, în cel de-al doilea război mondial şi Ziua Europei, a reprezentat pentru români o zi importantă. Cu atât mai mult, pentru Gorj, această zi a reprezentat şi o zi de doliu, motivul fiind, evident moartea militarului, Constantin-Laurenţiu Lixandru, mort în teatrele de luptă din Afganistam, originar din Rovinari. Pentru gorjeni, 9 Mai a reprezentat comemorarea acestor eroi, care au luptat pentru viitorul naţiunii, oameni care, au activat în războaiele duse de-a lungul vremii. Autorităţile locale din Târgu-Jiu au comemorat şi ei această zi, prin alocuţiuni şi depuneri de coroane, la monumentele ridicate în cinstea eroilor neamului.

    Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiţie pentru noi, românii. Data de 9 Mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcției Europei Unite a fost declarația prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus Germaniei, dar și altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”. Astfel, nici autorităţile de la Târgu-Jiu nu au fost mai prejos şi au organizat în Piaţa Prefecturii, un eveniment, menit să aducă în faţa, viaţa acestor eroi, căzuţi pe câmpurile de luptă, desigur pentru pacea naţiunii. Astfel, rând pe rând, cuvintele au fost rostite. Primarul oraşului Târgu-Jiu a declarat „Dacă Ziua Europei este o sărbătoare, mai mult legată de ţara noastră, celelalte două evenimente, pe care le trăim azi, poartă amprenta participării nemijlocite la făurirea lor. Ziua Independenţei de Stat este unul dintre reperele luminoase ale României, cei care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă, pentru obţinerea independenţei de stat, merită recunoştinţa veşnică”. Liviu Andrei, prefectul Gorjului a spus „Astăzi suntem deopotrivă români şi europeni. Astăzi aducem recunoştinţă eroilor neamului, celor care au făcut ca drapelul României să fluture lângă alte steaguri ale altor ţări”.

    Constantin-Laurenţiu Lixandru, eroul Gorjului

    Dacă majoritatea alocuţiunilor au făcut referire, în general, la eroii neamului, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, a vrut să aducă un omagiu militarului gorjean, ucis zilele trecute, în Afganistan „Numele lui Constantin-Laurenţiu Lixandru se alătură, începând cu data de 5 mai 2011, miilor de nume săpate în marmura monumentelor istorice. Calitatea României de membru NATO, înseamnă, pentru militarii români, şi asumarea unor riscuri majore, participarea la stingerea conflictelor, în zone îndepărtate, face parte din contribuţia României, la o structură militară, care poate, în caz de nevoie, să contribuie semnificativ, la activitatea ţării noastre. Constantin Laurenţiu-Lixandru s-a jertfit pentru ţara sa, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat la mii de kilometri distanţă de casă, la fel ca ostaşii morţi în timpul războaielor balcanice, dincolo de Dunăre. Suntem alături de familia îndoliată”. La evenimentul de ieri, au participat şi directorii instituţiilor publice din Gorj, care fiecare, rând pe rând au depus o coroană la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, din faţa Palatului Administrativ. Nu a lipsit de la eveniment, nici momentul mult aşteptat, pasul de defilare al Gărzii de Onoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: