spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialGorjenii dau notă mică noului Guvern

    Gorjenii dau notă mică noului Guvern

    Schimbarea miniştrilor şi formarea noului Guvern nu vine ca o veste bună pentru gorjeni. Fiecare om îşi are părerea lui, iar cei mai mulţi cred că nu este decât „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”.

    Gorjenii privesc cu neîncredere formarea noului Guvern. Oamenii susţin că schimbarea ar trebui făcută radical, iar actuala putere să lase locul altor politicieni care să facă treabă. „Să se ducă şi să ne lase. Să nu mai schimbe miniştrii vechi cu alţii noi tot de-ai lor. Să plece şi să lase pe alţii să guverneze. Unii tineri să vină la conducerea ţării, care să scoată ţara din sărăcie”, spunea, ieri, un gorjean, sătul de promisiunile puterii. Una alt domn este de părere că nu este la mijloc decât „o Mărie cu altă pălărie”: „Ce fac ei acum e cum vine vorba aia-o Mărie cu altă pălărie. Păi pleacă ai lor şi vin tot ai lor. Asta nu se numeşte schimbare, ci bătaie de joc la adresa populaţiei. La adresa românilor care au protestat zile în şir pentru schimbarea puterii. Să ne lase să trăim mai bine cu alţii care vor să ne scoată din sărăcie”, a mai spus un alt gorjean, dezamăgit de schimbarea în curs a Puterii. Alţi oameni cred, însă, în schimbarea care este pe cale să se realizeze şi dau o notă mai mare celor care vor fi numiţi să conducă ministerele: „Eu sunt mai optimist de fel şi am încredere că cei tineri care vor fi numiţi în funcţiile de conducere ale ministerelor vor reuşi să facă treabă. Sper din tot sufletul ca această schimbare să fie în bine, iar noii miniştrii să găsească soluţiile necesare pentru a ne readuce la liman. Trebuie să aibă capacitatea de a gândi spre binele poporului şi am încredere că aşa se va întâmpla”, a spus unul dintre gorjenii optimişti. Un altul este la fel de convins că viitorul Guvern va fi validat, iar de aici până la alegeri, vor dovedi că se poate să trăim şi mai bine: „Sper că vor fi validaţi. Cred că este un prim pas pentru o viaţă mai bună. Sper că vor găsi resursele necesare să scăpăm de situaţia în care ne aflăm. Dacă nu, eu văd doar o singură soluţie şi anume alegeri anticipate. Altfel nu avem cum să realizăm schimbarea de care avem nevoie”, a declarat un alt gorjean.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: